O mila ca a lui Hristos
“Cand a vazut gloatele, I s-a facut mila de ele, pentru ca erau necajite si risipite, ca niste oi care nu au pastor. Atunci a zis ucenicilor Sai: ‘Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui.’” (Matei 9:36-38)
Acest pasaj intotdeauna imi evoca emotii puternice, emotii de uimire, de insuficienta si cateodata, chiar de frica. Uimire, considerand mila pe care Isus intotdeauna a manifestat-o. Insuficienta, pentru ca stiu ca eu nu ma pot compara cu standardul pe care El l-a impus. Frica, stiind ca inima imi este ingreunata de lumea istovita si epuizata din jurul meu.
Totodata, acest pasaj intotdeauna m-a facut sa ma intreb care este diferenta dintre mila, simpatie si empatie. Simpatia este definita ca “emotii de indurare si tristete fata de necazul altei persoane” . Empatia este definita ca “capacitatea de a intelege si de a impartasi emotiile altei persoane”. Si, in final, mila este definita ca “suferinta impreuna cu alta persoana”. Cuvantul grecesc folosit pentru mila sau compasiune in Matei 9 avea intelesul de a “avea indurare fata de ei dinauntrul rarunchilor”. Asta poate suna ciudat, dar rarunchii erau considerati centrul dragostei si milei, asemanator cu modul in care noi folosim inima ca sa reprezentam dragoste si emotie.
Definitiile acestor cuvinte par ca se cladesc una pe alta: simpatia este doar o simtire de tristete si indurare pentru cineva. Empatia eleveaza aceste sentimente la un nou nivel, unde incercam sa ne punem in locul acelei persoane. Intr-un final, mila sau compasiunea ne incurajeaza sa impartasim suferinta acelei alte persoane.
Mie imi place sa citesc, ceea ce sper ca este evident din articolele pe care le scriu, si am vazut multe studii care discutau cum literatura de fictiune, in special, dezvolta empatia. De fapt, romanele de fictiune au fost associate cu importante schimbari sociale. Cercetatorii cred ca explicatia este datorata faptului ca este greu sa dezvolti acesti factori declansatori fara a fi capabil de a vedea lumea prin ochiii altcuiva. Povestirile ne ofera un alt punct de vedere si ne ajuta sa vedem suferinta lor din perspectiva lor. A doua parte a pasajului Matei 9:36-38 este un citat in care Isus le spune ucenicilor Lui ca secerisul este mare, dar lucratorii sunt putini. Eu locuiesc in Kansas, stat recunoscut ca fiind granarul tarii. Sunt enorm de multe campuri de grau sau porumb sau soia. Chiar aproape de casa mea este un camp plantat in timpul verii, prin care eu fac plimbarea zilnica. De multe ori m-am uitat la recolta si m-am gandit cat de greu ar fi secerisul fara masinaria moderna. Toti ucenicii lui Isus ar fi inteles acest lucru foarte bine, deoarece ei traiau intr-o societate agrara.
De multe ori, am auzit acest pasaj discutat in legatura cu subiectul evaghelizarii, si intr-adevar, cu asta era Isus cel mai mult preocupat – starea spirituala a fiecarei persoane pe care El a intalnit-o. Cu toate astea, El a si vindecat, a atins, a hranit. Isus a fost un exemplu pentru fiecare dintre noi de cum sa impartasim suferinta fizica a unei persoane, cu scopul final de a o ajuta in suferinta ei spirituala.
In momentul actual sunt aproape 8 bilioane de oameni in lume. In 2023, numai 1/3 din acel numar pretindeau ca sunt crestini. Secerisul este, intr-adevar, foarte mare.
Si noi am putea fi ispititi de a fi atat de coplesiti incat sa ne intrebam cum am putea incepe un asemenea seceris; totusi, Isus ne-a lasat un exemplu si pentru aceasta situatie. El a inteles puterea multiplicarii. Cei 12 barbati cu care El Si-a petrecut cea mai mare parte a timpul Lui, erau capabili de a impartasi evaghelia cu cei din jurul lor. Traind o viata plina de mila in micul nostru colt de lume, putem influenta un numar de oameni care, la randul lor, pot influenta viata altora. Cu totii avem un rol si nu toti suntem chemati de a fi un Pavel, care a putut calatori si influenta populatii numeroase. Si noi trebuie sa intram in suferinta altora pentru a le dovedi ca ne pasa de ei. Numai “punandu-ne in locul lor” putem fi ucenici adevarati ai lui Isus. Implicandu-ne in viata lor, asa cum El s-ar implica pentru a-I indrepta spre Cel care poate ajuta cu adevarat – Dumnezeu.
Daca sunt cinstita, de multe ori sunt atat de prinsa in propriile mele griji si preocupari, ca nici macar nu imi ridic ochiii ca sa vad secerisul. Uneori nu am nici macar o simtire, ca sa nu mai vorbesc despre impartasirea lor sau simtirea lor din adancul rarunchilor. Eu cred ca incercarile prin care trec sunt cele mai dificile sau cel putin cele mai urgente, si nu imi dau seama ca atentia mea este concentrata asupra problemelor gresite din viata mea – cele lumesti si nu cele spirituale. Aceasta atitudine nu produce nici mila, nici seceris.
Remediul pentru mine este de a ma intoarce la o povestire prin care sa imi recladesc empatia. La cea mai puternica poveste dintre toate cele, si nu este fictiune. Este istoria lui Dumnezeu care a devenit un copilas neajutorat si a trait viata ca un om pentru a vedea problemele creatiei Lui din perspectiva lor. Istoria aceluias Dumnezeu care a hranit, a vindecat, a iubit si a invatat pe cei din jurul Lui cu scopul ca ei sa traiasca impreuna cu El pentru totdeauna. Istoria unui Dumnezeu care a murit pentru MINE. Acea povestire este cea care ma face sa doresc sa Il urmez si sa traiesc mai mult ca El, in fiecare zi. Acea povestire ma motiveaza si ma indeamna sa ii vad pe altii asa cum El i-a vazut. Rugaciunea mea este ca pe masura ce umblarea mea creste mai apropiata de Isus, si viata mea va reflecta mila Lui. Aceasta este rugaciunea mea si pentru voi.
