Mila printre multimi

De Karen Padgett

“ Cand dragostea pentru oameni se raceste…” Oridecate ori cant aceste versuri cu fratii si surorile mele in Hristos, sunt intotdeauna mustrat de adevarul lor. Ca fiinte umane, noi avem tendinta de a complica dragostea pentru cei din jurul nostru. Creste si descreste, de multe ori influentata de sentimente de oboseala si frustrare, in loc de mila. O definitie simpla pentru mila ar fi “capacitatea de a vedea si a implini nevoile celorlalti” si este un atribut extrem de important al naturii lui Dumnezeu. De fapt, “milos” este primul atribut pe care Dumnezeu il foloseste ca sa se descrie pe El insusi, in Exodul 34 atunci cand ii intalneste pe oameni pe Muntele Sinai. Este un refren folosit des in scriptura datorita semnificatiei lui. Interesant, cuvantul evreu pentru “mila” este legat de pantec. Dumnezeu a ales acest cuvant cu grija pentru a comunica ca, mai presus de toate atributele Lui, El este un parinte plin de tandrete si ocrotitor, care vede suferinta copiilor Lui si este pregatit sa ii ajute.

De aceea, El a devenit mila incarnata, venind pe Pamant pentru ca orbii sa primeasca vederea si ologii sa mearga, leprosii sa fie curatati si surzii sa auda, cei morti sa fie inviati si cei saraci sa aiba Evanghelia predicata lor (Matei 11:5). In Isus Hristos vedem un exemplu perfect de mila pentru oameni.

Cineva s-ar putea astepta ca acest Immanuel, “Dumnezeu cu noi”, sa fie manios si frustrat in fiecare moment petrecut in aceasta lume decazuta. Si chiar daca au fost momente adecvate in care Si-a exprimat mania fata de cei fara mila si ipocriti, Hristos a tratat umanitatea cu mila. Matei 9:36 ne spune ca lui Isus “I s-a facut mila de multime, pentru ca erau necajite si risipite, ca niste oi care nu au pastor.” El a vazut o multime de oameni in nevoi coplesitoare fizice si spirituale si inima Lui a fost atinsa. Vedem aceasta mila perfect ilustrata in hranirea a 5000 de oameni, eveniment consemnat in toate cele patru evanghelii.

Cele patru relatari ne ofera imaginea unui Mantuitor indurerat si a unor apostoli epuizati. Ei s-au intors de la calatoria lor misionara, probabil purtand cu ei vestea mortii lui Ioan Botezatorul. Cu siguranta, acest fapt Il afectase pe Isus, stiind ca de acum incolo slujirea Lui va fi respinsa din motive politice, impreuna cu sentimentele firesti de tristete, ca orice persoana care ar fi pierdut un membru al familiei lui. Cu toate astea, nu era timp pentru odihna si jelire. Marcu 6:31 adauga amanuntul ca ei “n-aveau vreme nici sa manance” cu atatia oameni care venea si plecau ca sa ii vada!

Astfel ca textul ne spune ca ei s-au retras pe o corabie, intr-un loc pustiu ca sa se odihneasca, dar nu a fost posibil. Oamenii, dornici de vindecare si de semne, L-au urmat dorind si mai multe. Si in locul unui raspuns plin de iritare si de scuze, care ar fi fost acceptabil considerand situatia in care se aflau, Isus “a vazut o gloata mare si I s-a facut mila de ea.” (Matei 14:14) El i-a intampinat si a inceput sa le vorbeasca despre Imparatia lui Dumnezeu si “vindeca pe cei ce aveau trebuinta de vindecare.” (Luca 9:11) Aici vedem cum Domnul nostru Isi neglijeaza nevoile Lui proprii ca sa implineasca nevoile altora, intr-un mod atat de sacrificial.

Dar, nevoile nu au incetat; o multime de mii de oameni, toti in nevoi, s-a format in curand! Isus Si-a petrecut intreaga zi invatand si vindecand pe toti cei care erau prezenti. Seara a venit, iar oamenii nu aveau nimica de mancare si nici un loc de unde ar putea sa ia mancare. Si Domnul era pregatit sa le implineasca nevoile inca o data. In primele trei evanghelii se mentioneaza faptul ca apostolii au fost cei care au remarcat nevoia de mancare (sau, mai degraba, de a trimite oamenii la casele lor). Dar Ioan, in evanghelia sa, mentioneaza un motiv mai important, mai deliberat pentru ceea ce va urma. Ioan 6:6 ne permite sa avem un scurt acces in mintea lui Isus: “pentru ca stia ce are de gand sa faca.” Dupa nenumarate obiectii de partea apostolilor, Isus le cere sa vada daca este vreun strop de mancare pe undeva. Ei au gasit cinci paini si doi pesti. Si inaintea ochilor lor, Isus le-a rupt, le-a binecuvantat si apoi a hranit 5000 de suflete cu ele. Rezultatul? Oamenii nu numai ca erau satui (Ioan 6:12);  dar au si crezut (Ioan 6:14). Miracolul nu era doar un act de indurare, ci mai degraba, un act intentionat de mila. Facand acest lucru, Mantuitorul nostru Si-a descoperit natura Lui divina, ca fiind “painea vietii” (Ioan 6:35), oferind hranire temporara pentru trupurile lor fizice si promisiunea hranirii spirituale eterne. 

Ca oameni care “ne-am imbracat cu Hristos” (Romani 13:14) si noi trebuie “sa ne imbracam cu o inima plina de indurare” (Coloseni 3:12-13) ca sa vedem si sa implinim nevoile fizice si spirituale ale altora. Dar asta este usor de spus. Sunt atat de multe nevoi! Intorcandu-ne la Matei 9:36, lui Isus “I s-a facut mila de ele, pentru ca erau necajite si risipite, ca niste oi care nu au pastor.” Nu exista nici o alta descriere mai potrivita pentru lumea din jurul nostru, aflata in saracie materiala si spirituala. De multe ori, din cauza atator de multe nevoi, reactia noastra poate fi de a deveni apatici si epuizati. Duhul nostru este plin de ravna, dar carnea este neputincioasa (Matei 26:41). Putem chiar sa simtim ceea ce, cei din sector medical, numesc “epuizare de a manifesta mila”. Cu siguranta ca ucenicii au experimentat acest fenomen. 

In evangheliile sinoptice, cand apostolii au venit la Isus ingrijorati de lipsa mancarii, Isus le-a raspuns: “Dati-le voi ceva de mancare!”. Aceasta rugaminte nu este usor de implinit de catre 12 ucenici istoviti, cu resurse limitate. Raspunsul lor indica indignare. Scuza-ti modul in care repet raspunsul dat Mantuitorului: “Suntem in mijlocul pustietatii!” “Este o ora tarzie!” “Ei trebuie sa aiba grija de nevoile lor proprii!” (Matei 14:15) “Noi nu avem suficienta mancare!” (Matei 14:17) “Noi nu avem suficienti bani!” (Ioan 6:7) “Ar costa prea mult!” (Marcu 6:37). Sincera sa fiu, eu nu pot sa fiu dezamagita de atitudinea apostolilor. De multe ori, acestea sunt raspunsurile mele atunci cand am de a face cu cei patru copilasi mici din casa mea. 

Ceea ce au uitat Cei Doisprezece, la fel ca si mine, este ca nici unul dintre noi nu suntem obligati sa hranim mii de oameni, intr-un mod miraculos. In schimb, obligatia noastra este de a remarca cu mila, nevoile celor din jurul nostru, atat cele fizice, cat si cele spirituale. Datoria noastra este de face inventarul a ceea ce avem, de a-l prezenta Domnului si a-I permite Lui sa “aduca cresterea” (1 Cor. 3:6). Ii prezentam aceste lucruri cu credinta ca El poate inmulti putinele paini si pesti atunci cand Ii sunt aduse cu inimi pline de mila. Uneori mila noastra poate infaptui fapte marete. Iar uneori “chiar si un pahar de apa rece” poate fi folositor Domnului (Matei 10:42).

In acelasi timp, trebuie sa ne aducem aminte ca odata eram si noi “necajiti si risipiti ca niste oi care nu au pastor”. Si intr-un act suprem de indurare, Hristos Si-a dat viata pe o cruce romana, pe Muntele Golgota, pentru ca pacatele noastre sa fie iertate si sa putem avea speranta vietii eterne. El a vazut nevoia noastra si a implinit-o cu un mare sacrificiu. In El avem “painea vietii” pentru eternitate.

Nu avem absolut nici un motiv pentru a nu oferi mila celor din jurul nostru, atunci cand am primit un cadou atat de pretios. Trebuie sa valorificam fiecare ocazie de a-i servi pe altii cu mila si cu sacrifiu. Prin asta, noi reflectam chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Si atunci cand simtim ca mila noastra se diminueaza, haideti sa privim la cruce pentru a ne reinoi puterile. “Atunci cand dragostea mea pentru om se diminueaza, cand caut o credinta mai profunda, deal al Calvarului, la tine vin, la privelistea ta de frica si jale.”