A trai este Hristos: Aplicari practice ale mesajului lui Pavel catre biserica din Filipi

Epistola catre Filipeni este cunoscuta ca “Scrisoarea prieteniei”. Trimisa crestinilor din Filipi in timpul cand Pavel se afla in inchisoarea romana (60-62 AD), scrisoarea ofera un mesaj de incurajare si recunostinta unei adunari in primul secol. Subiectul principal al scrisorii, acela de unitate prin umilinta, este exemplificat prin vietile ucenicilor si, in special, prin viata lui Isus. Inainte de a continua citirea acestui articol, va incurajez sa cititi scrisoarea catre Filipeni in totalitate. Acest articol se va concentra asupra capitolului doi, unde vom descoperi asteptarile si bucuriile vietii de crestin si unitatea unei biserici locale. 

La timpul cand scrisoarea a fost scrisa, Filipi era o colonie romana infloritoare in Macedonia. Era cunoscuta datorita patriotismului national, iar populatia ei era o amestecatura de soldati romani iesiti la pensie, greci si traci barbari. Vedem in Fapte 16:11-40, ca Pavel viziteaza Filipi in cea de-a treia calatorie misionara. Acolo, el si Sila au fost arestati si batuti. Vedem, totusi, ca predicarea Cuvantului lui Dumnezeu este primita de multi. Acest pasaj din cartea Faptele Apostolilor ne spune despre convertirea si botezul Lidiei, a unui temnicer nenumit, impreuna cu toata casa lor. Cand Pavel le scrie, el mentioneaza vietile lor dedicate slujirii, “…nici o biserica nu a avut legatura cu mine in ce priveste darea si primirea afara de voi” (Filipeni 4:14-16). Ei erau un grup divers de oameni care erau uniti prin mantuirea lor. Dovada credintei lor era regasita in slujirea pe care o ofereau.

Cu acest context in minte, pare normal ca in aceasta biserica locala ar fi existat unele diferente si diviziuni. Orice a fost un membru al vreunei adunari locale stie ca neintelegerile vin de la sine. Toti oamenii au ideile lor proprii, traditiile si parerile lor. Filipi nu era deosebit in nici un fel. Pavel scoate in evidenta importanta unitatii in Filipeni, capitolul 1:

“Numai, purtati-va intr-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie ca voi veni sa va vad, fie ca voi ramanea departe de voi, sa aud despre voi ca ramaneti tari in acelasi duh, si ca luptati cu un suflet pentru credinta Evangheliei, fara sa va lasati inspaimantati de protivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovada de perzare, si de mantuirea voastra, si acesta este de la Dumnezeu.”(Fil. 1:27-28)

El le cere sa aiba acelasi duh si aceeasi minte, astfel ca viata lor sa fie vrednica de Evanghelia lui Hristos! Unitatea este un mod de viata si asta trebuie sa se reflecte in tot ce facem.

Acest mesaj este repetat in capitolul 4 cand Pavel vorbeste intr-un mod direct despre tensiunea si dezbinarea causata de neintelegerile dintre Evodia si Sintichia. Dezbinarea este un subiect atat de serios incat el a cerut intregii adunari sa, “…vina in ajutorul femeilor acestora, care au lucrat impreuna cu mine pentru Evanghelie,…ale caror nume sunt scrise in cartea vietii” (Filipeni 4:2-3). Aceasta neintelegere nu era un lucru nesemnificativ. Amandoua femeile au lucrat impreuna cu Pavel, au lucrat pentru raspandirea Evangheliei si au fost identificate de Dumnezeu. Cu toate acestea, cearta lor a avut un efect atat de profunda supra bisericii locale, incat Pavel le cheama pe nume. Atat de importanta este unitatea pentru copiii lui Dumnezeu.

Acest mesaj de unitate prin umilinta este cel mai clar explicat in Filipeni 2:

“Deci, daca este vreo indemnare in Hristos, daca este vreo mangaiere in dragoste, daca este vreo legatura a Duhului, daca este vreo milostivire si vreo indurare, faceti-mi bucuria deplina, si aveti o simire, o dragoste, un suflet si un gand. Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insus. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora.” (Filipeni 2:1-4)

Pavel incepe cu patru clauze conditionale care evidentiaza lucrarea lui Dumnezeu in mijlocul adunarii din Filipi. Incurajare in Hristos, mangaiere din dragoste, legatura a Spiritului, afectiune si simtire, toate aceastea au fost furnizate de Dumnezeu pentru ca biserica sa functioneze efectiv. Cu aceste binecuvantari, Pavel continua sa le spuna crestinilor din Filipi sa aiba aceeasi gandire si dragoste si sa gaseasca unitatea prin umilinta. Ca sa repet incurajarea lui Pavel: umilinta de dragul unitatii ar trebui sa fie un mod de viata pentru crestini.

Este infricosator sa te gandesti ca diavolul poate modifica mesajul lui Dumnezeu. Chiar si dupa multi ani cand am vazut ca intelepciunea lui Dumnezeu dovedeste bunatatea mesajului, poate fi greu sa fiu increzatoare ca implinirea binelui va ajuta la raspandirea slavei lui Dumnezeu. Diavolul manipuleaza si perverteste definitia noastra a ce este un comportament evlavios, incercand sa ne convinga ca valoarea noastra este data de natura carnala si nu cea spirituala. El vrea ca noi sa credem ca umilinta si supunerea este pentru cei slabi. El ne spune sa ne impunem limite, ca si cum slujirea si rabdarea noastra ar trebui sa aiba limite. Noi suntem incurajati sa nu le permitem altor oameni “sa profite de noi”. Timpul nostru, atentia, sentimentele si ceea ce ne apartine pot parea mai importante decat fratii si surorile noastre. Dar Pavel scoate in evidenta ca providenta lui Dumnezeu, darurile noastre daruite de Dumnezeu sunt cu mult mai pretioase. Ce valoare are timpul meu si averile mele in comparative cu dragostea si afectiunea? Ce este mandria mea atunci cand o compar cu Hristos sau cu Duhul Sfant?

Pavel continua sa spuna:

“Sa aveti in voi gandul acesta, care era si in Hristos Isus: El macar va avea chipul lui Dumnezeu, totus n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce. De aceea si Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult, si I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, in Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamant si de supt pamant, si orice limba sa marturiseasca, spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:5-11) 

Intr-un final, ce ar trebui sa ne incurajeze sa ne smerim pentru altii este faptul ca avem cel mai desafarsit exemplu in Mantuitorul nostru. Hristosul nostru s-a umilit atat de mult incat s-a pus in situatia noastra si a trait a viata similara cu a noastra. In cartea Evrei ni se spune:

“Astfel, fiindca avem un Mare Preot insemnat, care a strabatut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – sa ramanem tari in marturisirea noastra. Caci n-avem un Mare Preot, care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat.” (Evrei 4:14-15)

Isus stie ce inseamna a fi uman. In ultimul ceas pe pamant, El S-a rugat lui Dumnezeu sa “departeze acest pahar de la [El]” (Matei 26:39), si totusi, El S-a supus voii lui Dumnezeu pentru beneficiul nostru. Surorile mele, cand ne supunem altora in toata umilinta, ne supunem lui Dumnezeu – ca si Isus.

Continuand citirea din Filipeni 2, versetele 12-16:

“Astfel dar, preaiubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur, nu numai cand sunt eu de fata, ci cu mult mai mult acum, in lipsa mea. Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi, si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea. Faceti toate lucrurile fara cartiri si fara sovaieli, ca sa fiti fara prihana si curati, in mijlocul unei neam ticalos si stricat, in care straluciti ca niste lumini in lume, tinand sus Cuvantul vietii; asa ca, in ziua lui Hristos, sa ma pot lauda ca n-am alergat, nici nu m-am ostenit in zadar.”

Aceste cuvinte “frica si cutremut” sunt interesante. In scripturi, le regasim impreuna de multe ori, si aproape intotdeauna se refera la actiuni infaptuite in chibzuinta si reverenta. Este atitudinea pe care o avem fata de o slujba de inchinare, fata de fratii si surorile noastre in efortul de a mentine pacea. Cand ne examinam modul nostru de viata, ar trebui sa ne intrebam – de ce facem lucrurile pe care le facem? Care este motivul actiunilor noastre? Atunci cand este o neintelegere referitoare la Scripturi, avem noi tendinta de a privi de sus pe fratele sau sora noastra? Avem noi nevoie sa iesim victoriosi dintr-o cearta? Este mai important pentru noi sa fim mai destepti sau mai buni decat fratii sau surorile noastre, pretuind mai presus ideologia noastra decat nevoia de a vindeca trupul lui Dumnezeu?

La sfarsitul capitolului 2, Pavel vorbeste despre slujirea lui Timotei si Epafrodit si de cata mangaiere si umilita i-a adus in timpul greutatilor vietii. Cand se iveste ocazia de a sluji altora, ne consideram noi a fi “importanti”, ca cei mentionati in Galateni 6:3? Sau consideram noi statutul nostru pamantesc ca fiind “o pierdere”, asa cum Pavel a considerat, “din pricina lui Hristos”? (Filipeni 3:7-8) Slujim noi ca Epafrodit si Timotei pana la boala (Filipeni 2:25-26)? Sau punem noi mangaierea si nevoile altora deasupra noastra? Pe masura ce incercam sa fim mai mult ca Isus, ganditi-va la acesti barbati evlaviosi. Si mai mult, ganditi-va la Isus! El avea asemanarea lui Dumnezeu, ci chiar asa a gasit o cale de a Se supune mie si tie. Asa ca, ca cine suntem noi? Ca cei ce credeau ca sunt importanti sau slujitori? Asa trebuie sa ducem pana la capat mantuirea noastra. Dumnezeu ne cunoaste intentiile, chiar atunci cand chiar noi insine nu le intelegem. Noi chiar trebuie sa ne analizam pe noi insine.

Umilinta este manièra de viata a unui crestin. Aduce oamenii impreuna, le ofera mangaiere si ii intareste. Este apogeul credintei noastre, este exemplul suprem dat de Mantuitorul nostru. Chiar daca nici Pavel nu a fost desavarsit (Filipeni 3:12), umilinta deplina este telul pe care dorim sa il atingem zi de zi. Surorilor, acum la incheiere, ma rog ca fiecare dintre noi sa reusim sa ii punem pe altii inaintea noastra. Asa s-a comportant Mantuitorul nostru. Daca ne comportam ca Hristos, vom fi ca El, iar lumea Il va vedea pe El. Din ce lucru uimitor facem noi parte! Slava fie lui Dumnezeu!