Sapte afirmatii de pe cruce
De Heather VandenEide
Ca profesor de limba engleza in liceu, eu incerc sa-mi concentrez eforturile asupra “scopului autorului” atunci cand predau un roman sau o poezie anumita. Este important ca elevii mei sa inteleaga ca autorii pe care ii studiem au edit si modificat manuscriptul de nenumarate ori pana cand au ajuns la varianta finala. La urma urmei, scrierea este un proces intens care necesita multa sudoare; fiecare cuvant, fiecare propozitie si idee sunt gandite in cele mai mici detalii inainte ca varianta definitiva sa fie trimisa la publicare. Astfel ca, atunci cand conduc o analiza a unei opere literare ii incurajez pe studenti sa considere care a fost intentia autorului, ce anume a dorit el/ea ca cititorii sa inteleaga din cuvintele puse pe hartie.
Atunci cand examinam “scopul autorului” in cele patru evanghelii, nu este nevoie sa ne intrebam ce anume au vrut autorii acestor cuvinte antice ca noi sa invatam si sa intelegem. Timotei ne spune in 2 Tim. 3:16, “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire.” Orice studiu al cuvantului lui Dumnezeu ar trebui sa conduca la invatatura, la mustrare, la indreptare, toate acestea sunt masuri necesare in mersul nostru pe calea neprihanirii.
Studiind cele patru evanghelii ale Noului Testament, vedem aceeasi poveste a dragostei si sacrificiului lui Hristos, dar din perspectiva a patru autori diferiti care s-au adresat unui public total diferit. Chiar daca regasim variatii in stilul literar al fiecare evanghelii, toti patru autori au fost inspirati sa consemneze moartea si invierea Domnului Isus. Scopul includerii acestor evenimente in toate cele patru evanghelii ar trebui sa fie evident: moartea si invierea lui Isus este temelia mantuirii noastre de pacate. In 1 Corinteni 15:17, Pavel scrie: “Si daca nu a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, voi sunteti inca in pacatele voastre.” Este evident ca Matei, Marcu, Luca si Ioan sunt indrumati de Duhul Sfant sa includa cel mai semnificativ eveniment al vietii lui Isus aici pe pamant. Si in concordanta cu ce ne-am astepta de la consemnarea aceleiasi povestiri de catre patru persoane diferite, unele detalii sunt similare. In acelasi timp, fiecare autor a impartasit anumite detalii care nu sunt mentionate de catre celelalte alte evanghelii.
Citind evangheliile in totalitatea lor, regasim sapte afirmatii facute de Domnul in timpul agoniei Lui pe cruce.
Acestea sunt:
Matei 27:46; Marcu 15:34: “Eli, Eli, Lama Sabactani? Adica, Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai parasit?”
Luca 23:34: “Tata, iarta-I, caci nu stiu ce fac!”
Luca 23:43: “Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai.”
Luca 23:46: “Tata, in mainile Tale Imi incredintez sufletul.”
Ioan 19:26-27: “Femeie, iata fiul tau” si “Iata mama ta!”
Ioan 19:28: “Mi-e sete.”
Ioan 19:30: “S-a ispravit.”
Chiar daca fiecare dintre afirmatiile lui Hristos facute atunci cand Isi dadea viata pe cruce sunt semnificative si merita studiate in detaliu, primele doua enumerate anterior reflecta cu adevarat ce fel de Mare Preot avem in Isus. In Evrei 4:15-16, autorul scrie: “Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie.” Cuvintele rostite de Isus, pe cand Isi oferea viata, sunt o dovada de netagaduit a dragostei si a capacitatii Lui de a intelege cu adevar slabiciunile noastre.
Afirmatia lui Isus consemnata de Luca: “Tata, iarta-I ca nu stiu ce fac”, pare ca a fost rostita in partea de inceput a crucificarii Lui. De multe ori am incercat, mai ales in zilele de duminica, sa inteleg cum Domnul si Mantuitorul meu a putut rosti aceste cuvinte, la putin timp dupa ce cuiele i-au fost tintuite in maini. Pe cand se uita la multimea de iudei si romani care Il dispretuiau, gandurile Lui erau plina de mila si iertare, nu de razbunare si retributie. Isus a dovedit aceasta mila, acest har chiar in timpul mortii Lui brutale si plina de cruzime, moarte necesara pentru ca eu sa fiu mantuita de moartea eterna si separarea de Dumnezeu. Mintea mea limitata abia poate sa conceapa aceasta idee.
Ca multi altii, si eu m-am chinuit sa iert si cea mai simpla si neimportanta greseala facuta de altii. Cand cei pe care ii iubesc cu toata inima, pacatuiesc impotriva mea, si mai ales cand pacatele sunt foare dureroase si au implicatii serioase, este foarte usor sa cad in capcana Satanei de amaraciune si ura. Cu toate astea, apostolul Pavel ne spune in Efeseni 4:31: “Orice amaraciune, orice iutime, orice manie…sa piara din mijlocul vostru” si adauga in versetul 32: “fiti buni unii cu altii, milosi, iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.” Daca sunt un imitator al lui Hristos, trebuie sa am o atitudine de mila si iertare. Dumnezeu, in intelepciunea Lui divina, a facut ca autorii evangheliilor sa consemneze cuvintele lui Isus pe cruce pentru indreptarea si indrumarea noastra. Cum as putea sa imi justific gandirea mea neiertatoare atunci cand Hristos, murind pe cruce, a fost dornic sa ii ierte pe cei care Il tintuiau pe cruce? Atunci cand sunt plina de manie si de durere, Isus ma intelege si are compasiune, dar rautatea de care El a suferit nu se compara cu nici una din suferintele mele pe acest pamant. El era fara pacat, condamnat la moarte fara dreptate, cu toate astea Domnul meu a raspuns cu iertare. Ma rog, ca pe masura ce incerc sa devin asemanator lui Isus, sa imi amintesc cuvintele lui Isus si atitudinea Lui fata de cei care L-au ranit cel mai mult.
Atat Matei cat si Marcu au consemnat cuvintele sfasietoare ale lui Isus, rostite in timpul sfarsitului Lui pe cruce: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” La prima vedere, aceste cuvinte sunt devastatoare atunci cand incercam sa le intelegem, dar este important sa stim de ce Isus le-a rostit si ce anume a invocat El cu aceste cuvinte. Aceasta afirmatie este un citat direct din profetia scrisa de David cu sute de ani inainte de crucificarea lui Hristos. Psalmul 22 prevesteste suferinta si agonia pe care Isus o va experimenta pe cruce. Acest psalm contine numeroase imagini ce descriu atat agonia fizica cat si cea emotionala traita de Hristos. Intr-un mod remarcabil, acestea sunt imaginile care Ii vin in mintea Mantuitorului atunci cand are loc implinirea profetiei lui David.
Cand ma gandesc la cuvintele rostite de Isus, imediat imi vin in minte ocazii din viata mea cand si eu m-am simtit “parasita” de Dumnezeu. Am mentionat anterior cum capcana lui Satana de amaraciune si ura ma poate provoca sa fiu mai putin iertatoare decat ar trebui sa fiu. Satana mai poate folosi aceasta capcana a propriului meu pacat pentru a ma face sa ma simt mult mai indepartata de Dumnezeu decat sunt in realitate. Este adevarat ca pacatul produce o separare dintre noi si Dumnezeu, dar imi este teama ca, de multe ori, este mai usor sa cad in abisul deznadejdii de unde pare ca Dumnezeu este mult prea departe, in loc sa imi schimb comportamentul, sa ma pocaiesc, si sa Ii cer iertare lui Dumnezeu. Din nou, nu este necesar sa privesc mai departe de cruce si sa ascult cuvintele lui Isus rostite in acele momente, care ma duc cu gandul la anticele cuvinte ale lui David pastrate pentru eternitate in cartea Psalmi. Chiar daca Psalmul 22 descrie imaginea unui om care se confrunta cu cea mai groaznica incercare imaginabila, speranta continua sa straluceasca printre gemetele lui, mai ales spre sfarsitul psalmului. David se roaga ca sa fie izbavit de inamicii lui, iar in Psalmul 22:24 el scrie: “Caci El nici nu dispretuieste, nici nu uraste necazurile celui nenorocit, si nu-Si ascunde fata de el, ci il asculta cand striga catre El.”
La o citire superficiala a cuvintelor lui Isus de pe cruce, “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai parasit?”, putem crede ca pana si Isus a fost parasit in momentul Sau cel mai dureros. Aceasta concluzie ne poate aduce alinare stiind ca El cunoaste si intelege exact simtirele noastre atunci cand si noi trecem prin momente dureroase. Semnificatia acestor cuvinte de fapt este gasita in mesajul de speranta si dragoste pe care David l-a comunicat cu muti ani inainte de crucificare. In versetul 28 al Psalmului 22, David scrie: “Caci a Domnului este imparatia; El stapaneste peste neamuri.” Pentru mine nu este nici un alt gand mai plin de alinare, decat sa stiu ca Dumnezeu este pe tronul Lui orice s-ar intampla aici pe pamant. Ce Mantuitor avem, care cu ultima Lui suflare pe acest pamant, ne aduce acest gand in minte!
Cele patru istorisiri ale crucificarii lui Hristos, ne ofera detalii diferite care puse impreuna, creaza o imagine completa a suferintei Domnului in timpul tradarii, mortii si invierii Lui. Luca este singurul care relateaza iertarea lui Isus fata de cei care L-au condamnat la moarte, exemplu suprem de mila si har aratat celor care le meritau cel mai putin. In plus, Matei si Marcu impartasesc cuvintele pline de agonie pe care Hristos le-a cuvantat, prevestite de David in Psalmul 28. Chiar daca aceste cuvinte reflecta, cu adevarat, chinul indurat de Isus, mai presus de aceasta, ele ne indreapta atentia spre speranta pe care o avem in Tatal nostru ceresc, care nu Isi va ascunde niciodata fata atunci cand cerem ajutorul. Rugaciunea mea este ca noi sa meditam in profunzime la aceste cuvinte pastrate cu grija si le utilizam dupa cum avem nevoie, pentru invatare, corectare si indreptare, pe masur ace incercam si fim “desavarsiti” si “cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” (2 Tim. 3:17).