De la mormanturi la gradini:Puterea transformativa a invierii
De Amanda Olson
Invierea lui Isus continua sa fie cea mai puternica dovada a dumnezeirii Lui. Sute de ani dupa ce a transformat un grup timid de ucenici in stalpii de sustinere ai Bisericii Noului Testament, chiar si acum, inca ne mai invita sa ne luptam cu ideea ca mormantul a fost gasit gol. Ca si cei care au stat in umbra acelei pietre pravalite, si noi Il cautam pe Domnul care a inviat – si atunci cand realizam ca El are puterea asupra mormantului, ar trebui sa ne transforme credinta, incurajandu-ne sa traim o viata victorioasa.
Intr-o biblioteca crestina, am vazut aceasta emblema pe un tricou si mi-a ramas intiparita in minte – “De la morminte la gradini”. Ce imagine plina de semnificatie! Cand Dumnezeu a creat lumea, primul lucru pe care l-a pus in existenta a fost o gradina minunata, o imagine a raiului pe pamant. Printr-un singur om, Adam, pacatul a intrat in lume si cu el, a venit si moartea. Astfel ca, printr-un alt om, Isus, in gradina, pacatul si moartea au fost invinse la momentul Invierii. In 1 Corinteni 15, apostolul Pavel incearca sa le clarifice crestinilor din Corint, intrebarile legate de inviere. Pavel isi incepe dizertatia cu credibilitatea celor care au fost martorii invierii. El restabileste adevarul pe care se bazeaza credinta lor.
Pavel isi continua argumentele in mod logic, folosind antiteza: “Daca Hristos nu a inviat”. In primul secol, daca Hristos nu ar fi inviat, cate zile au asteptat femeile pentru a vizita mormantul? De cate ori s-au intalnit ucenicii pentru a-L astepta pe Mesia? Cat de mult a durat pana cand Sanhendrinul a renuntat sa se mai ingrijoreze si si-a continuat activitatile in mod obisnuit? 2000 de ani mai tarziu – daca Hristos nu ar fi fost inviat, nu ar fi nici Biblie, nici biserica, nici iertare a pacatelor. Mormantul gol schimba nu numai trecutul, dar si prezentul, si mai ales, viitorul.
In 1 Corinteni 15:17, Pavel descrie cat de mult invierea lui Hristos ne afecteaza vietile noastre; fara inviere, credinta este zadarnica, predicarea este inutila si noi suntem inca in pacatele noastre. Toate aceste posibilitati au consecinte tragice, iar daca ne uitam cu sinceritate la fructele vietilor noastre, ma intreb daca am fost cu adevarat transformati de puterea invierii. Cum se infatiseaza o credinta fara putere? Se infatiseaza ca o persoana caracterizata de frica, ingrijorare, panica. Daca noi suntem inca in pacatele noastre, rezultatul ar fi niste oameni care sunt motivati de vina, preocupati de razbunare, plini de amaraciune, intotdeauna simtindu-se nedemni. Traind ca cei care sunt cei mai nenorociti, dovedeste ca in mintea noastra noi ne consideram victime. Daca induram prigoniri si dusmanie in aceasta viata, dar nu avem speranta promisiunii invierii, atunci am fi mizerabili, cu adevarat – martiri si victime a unei sperante fara posibilitatea de a deveni realitate. Pana si lumea ne-ar plange de mila pentru viata diferita pe care o traim, fara nici o speranta de rasplatire. “A juca dupa regulile impuse”, atunci cand nu exista nici un arbitru sau judecator, are ca rezultat o viata mai dificila decat ar trebui sa fie si pierderea in fata celor care nu joaca dupa reguli. De prea multe ori imi aud cuvintele si gandurile si imi dau seama ca am nevoie sa elimin frica, vina si mentalitea de victima. Daca il ascultam pe Pavel, solutia este concentrarea asupra adevarului invierii.
Acest concept este ilustrat de Pavel folosind exemplul unei seminte in 1 Corinteni 15:35-49: “trupul este semanat in putrezire si inviaza in neputrezire”. Eu nu prea am stofa de gradinar, dar asta stiu: gradinaritul necesita credinta. Imi face placere sa ma uit la reviste cu seminte si sa imi imaginez recolte bogate de rosii, tufisuri pline de flori frumos mirositoare si ciorchini pline de struguri. Cu toate astea, revistele doar arata o imagine a fructului, nu semintele urate si uscate pe care le trimit in cutia postala. Frumusetea apare numai dupa ce munca a fost implinita. Ganditi-va la toate ocaziile cand Dumnezeu a luat un obiect fara viata, neroditor si ne-a aratat ce poate El implini: creatia, arca lui Noe si potopul, pantecul Sarei, robia din Egipt, ratacirile prin pustie, vaduva din Zarafet, groapa cu lei, Templul abandonat, inima unui pacatos, crucea si mormantul.
Galateni 6:6-10 explica cum regulile plantarii si culesului ar trebui sa influenteze prioritatile unei vieti de crestin. Noi suntem chemati la munca dificila de a ne purta greutatile unii altora, invatatori si invatacei toti impartind aceleasi lucruri, facand bine altora, in special celor din casa credintei. In 1 Corinteni 15:32-34, aceeasi idee este mentionata, de a nu ne concentra asupra mancarii si bauturilor ca si cum astazi este singura zi pe care o avem. Pavel include aici un avertizment referitor la natura inselatoare a relatiei cu cei necredinciosi: “tovarasiile rele strica obiceiurile bune”. Daca suntem binecuvantati de a trai intr-o regiune cu multi crestini si cu ocazia de a sluji unii altora, atunci ar trebui sa ne ocupam de acest lucru. Sa ne ascutim mintile prin studierea Cuvantului, raspandirea luminii in toate colturile intunecoase si sa fim in prezenta copiilor lui Dumnezeu ori de cate ori este posibil. A diminua valoarea acestui dar prin petrecerea timpul in preocupari lumesti in schimpul companiei sfintilor, este o respingere nesabuita a intelepciunii scripturilor. Noi culegem ceea ce am semanat. Fructul pe care speram sa il culegem in viata eterna este cu atat mai frumos, mai minunat decat orice lucru pe care aceasta lume ar putea sa il ofere. Cel mai important nu este samanta, ci fructul. Samanta va fi ingropata, iar floarea va rasari.
Sotul meu se trage dintr-o familie cu o puternica traditie crestina in Alabama de Nord. Acolo exista o larga suprafata de pamant care a fost proprietatea familiilor Jennings si Hall. Pe acest pamant, ei au construit o bisericuta mica pe care au numit-o Capela lui Jennings, iar in vecinatatea acestei cladiri este cimitirul familiei, unde sapte generatii de trupuri de crestini au fost inmormantate. Acum trei ani, am inmormantat-o pe bunica lui, iar eu am privit desfasurarea tuturor traditiilor de inmormantare, cu care nu eram obisnuita in copilaria mea fiind crescuta in oras. Pe masura ce cosciugul a fost coborat in pamant, copiii, urmati de nepoti, stranepoti si stra-stranepoti, au luat lopetile si au acoperit cutia cu pamant. Eu am fost socata de cat de lipsita de sensibilitate era aceasta aceasta traditie si ce insemnatate avea literal si simbolic. Inmormantarea era foarte personala si aducea alinare familiei. Apoi am privit cum femeile au plantat toate florile aduse pana cand intregul mormant a fost acoperit de o patura inflorita. Noua luni mai tarziu, cand ne-am intors sa o inmormantam pe mama sotului meu, aceeasi traditie a fost respectata – transformand, intr-un mod simbolic, suferinta si tanguirea noastra in victoria Domnului. Numai atunci cand samanta este ingropata, poate inflori.
Intr-un final, concluzia acestui pasaj este regasita la sfarsitul capitolului, in trei afirmatii puternice. In versetele 53-58, Pavel afirma ca moartea nu are nici o putere asupra noastra. Daca ati pierdut un credincios in aceasta viata, atunci intelegeti puterea acestei proclamatii. Bineinteles, ca exista durere si pierdere, dar noi nu suferim ca cei ce nu am speranta. Exista durere, dar nu disperare. Invataturile Lui de a fi neclintit, statornic, intemeiat in adevar, sunt datatoare de viata. Dedicati-va in totalitate lucrarii Domnului, cu tot ce aveti: cu timpul, cu talentele, cu bogatiile materiale, fiecare dintre ele sunt plantate pentru eternitate. Si proclamati victoria prin Isus! Nu putem sa stricam lucrarea pe care El a desavarsit-o pe cruce. Aceasta a fost implinita si terminata. Voi stiti cum se termina povestea, asa ca fiti parte din echipa care va invinge.
Haideti sa sarbatorim invierea si sa permitem fructului vietilor noastre sa spuna istoria credintei noastre. El transforma mormintele noastre in gradini – femei ale invierii, lasati-va vietile sa vorbeasca cu indrazneala: “Domnul Hristos cu adevarat a inviat!”.