Libertate si smerenie in Hristos

De Nicky McCall

Cateva luni mai tarziu dupa elibararea miraculoasa a poporului Sau, insotiti de o “multime de oameni”, straini care erau impresionati de miracolele recente si care erau dornici sa scape de sub tirania imparatilor, Dumnezeu Isi pregateste poporul pentru un eveniment pivotal in istoria umana. Cu amintirea celor zece urgii si despicarea Marii Rosii inca proaspete in mintea lor, in mijlocul tunetelor, fulgerelor si norilor grosi, vocea lui Dumnezeu a reverberat la Muntele Sinai si a oferit noii natiuni formate Decalogul (Exodul 20:3-17). Legea celor Zece Cuvinte sau cele Zece Porunci, era un set de principii morale si religioase, descrise intr-un mod foarte simplu, si cu toate astea atat de deosebit de cuprinzatoare si aplicabile intregii omeniri. Cu intocmirea legilor ceremoniale si sociale, Tora descopera natura sfanta a lui Dumnezeu si cerintele Lui pentru ca creatura sa poate avea comuniune cu El.

Acest legamant a fost oferit numai fiilor lui Avraam cu scopul de a-I face “o Imparatie de preoti si un neam sfant…veti fi ai Mei dintre toate popoarele” (Exodul 19:5-6). Natiunile de jur imprejur trebuiau sa vada intelepciunea lui Dumnezeu in maretia poporului Sau: “Si care este neamul acela asa de mare incat sa aiba legi si porunci asa de drepte, cum este toata legea aceasta pe care v-o pun astazi inainte?” (Deuteronom 4:8). Legea, de asemenea, avea rolul de a fi o sursa de intelepciune pentru ca israelitii sa poata intra intr-o comuniune plina de bucurie cu Rascumparatorul lor, o sursa de binecuvantari, pentru a ii tine separati si diferiti de restul natiunilor lumii, pentru a-I proteja de toate necuratiile si idolii lor.

O mie de ani mai tarziu, apostolul Pavel a descris Legea ca “un jug, pe care nici parintii nostri, nici noi nu l-am putut purta” (Fapte 15:10) si Apostolul Pavel a deplans ca Numele lui Dumnezeu este hulit intre Neamuri (Romani 2:24). Cum a fost posibil ca o lege care trebuia sa le dea libertate i-a adus in sclavie, care trebuia sa le aduca binecuvantari s-a transformat intr-un blestem? Raspunsul se regaseste in tendinta omului de a neasculta si schimba. Referitor la neascultare, legamantul a  afirmat ca “Blestemat sa fie cine nu va implini cuvintele legii acesteia si cine nu le va face!” (Deuteronom 27:26). Iacov a repetat aceasta cerinta in capitolul 2 versetul 10, “Caci cine pazeste toata legea si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate.” Dupa numararea cuiva, Legea cuprindea 613 porunci. Ar fi fost imposibil ca cineva sa tina intreaga lege.

Pentru a face lucrurile si mai rele, de-alungul secolelor Tora a fost schimbata in legalism, prin adaugarea traditiilor si interpretarilor umane, care puneau un accent deosebit pe ritualurile externe si neglijau credinta interna si caracterul. Tora transmisa oral avea aceeasi authoritate ca Tora scrisa, acest lucru lucra in detrimental oamenilor obisnuiti carora le era greu sa tina toate regulile si normele.

Nu este de mirare ca Simeon, un barbat drept si devotat, astepta Mangaierea, Consolarea lui Israel (Luca 2:25). Pentru Israelul adevarat si spiritual, mostenitorii promisiunii date lui Avraam, Isus va fi aceea Mangaiere. Pentru ceilalti, El va fi o sabie care va pedepsi necredinta si respingerea Lui. Legea care nu putea sa fie onorata in integritatea ei de nici o fiinta umana, a fost implinita de Fiul lui Dumnezeu (Matei 5:17), si blestemul care era destinat copiilor lui Israel a cazut peste Fiul Omului (Galateni 3:13). De-alungul vietii Lui, El a implinit toate cerintele Legii. Prin moartea Lui, El a platit pedeapsa meritata de toti cei care au se aflau sub Lege. Astfel ca El, cu adevarat, a tintuit Legea pe cruce si a inlocuit-o cu legea care Ii poarta numele, Legea lui Hristos, Legea Slobozeniei. 

La inceputul slujirii Sale, Isus a intrat in Sinagoga din Nazaret unde I s-a inmanat cartea profetului Isaia.

Nu intamplator, pasajul pe care L-a citit a fost o profetie despre El Insusi, ocazie cu care s-a identificat cu Mesia si a declarat scopul slujirii Sale, si anume: “sa propovaduiesc robilor de razboi slobozirea” si “sa dau drumul celor apasati” (Luca 4:18). Nu era o slobozire fizica de sub cucerirea romana, ci o izbavire de sub robia pacatului si de sub cerintele Legii ceremoniale (jertfe de animale si oferte, circumcizii, sarbatori).

Slobozenia care ne-a fost oferita ar trebui sa fie intemeiata pe principii divine, altfel ar deveni o piatra de poticnire pentru cei ce sunt slabi (1 Corinteni 8:9). In comentariul sau “Libertati personale si legatura frateasca”, Bob Dickey face urmatoarele afirmatii:

Cunostinta noastra trebuie sa fie controlata de dragoste. Cunostinta singura va conduce la mandrie si ne va motiva sa ne aparam drepturile personale, in loc sa luam in considerare constiinta si incurajarea unui frate care nu ar poseda acelasi nivel de intelegere.

Abuzarea libertatilor personale ne poate conduce la pacat. Convingerile noastre personale pot deveni atat de puternice incat sa le impunem altora, rezultand in dispute si dezbinare in trupul lui Hristos. Diferente in opiniile personale nu conduc intotdeauna la pacat. Ele pot fi pastrate in particular, in umilita si respect fata de ceilalti. 

Sacrificarea libertatilor noastre personale poate conduce la mantuirea altora. Respectarea traditiilor, obiceiurilor, particularitatilor altora pot conduce la convertirea lor. Apostolul Pavel este un exemplu perfect al acestui fapt: “Caci, macar ca sunt slobod fata de toti, m-am facut robul tuturor, ca sa castig pe cei mai multi. Cu Iudeii, m-am facut ca un Iudeu, ca sa castig pe Iudei…” (1 Corinteni 9:19-20). In loc sa isi impuna drepturile lui, el era dornic sa se adapteze, sa accepte nevoile altora si sa renunte la privilegiile lui.

Slobozenia noastra nu poate fi folosita pentru a avea partinire cu ceea ce este fals. Acesta este unul din pericolele cele mai mari in present. Dorinta de a accepta si respecta opinia altora poate fi extinsa pana la punctul in care am putea incuraja doctrine si invataturi false. Multe din aceste doctrine false, cum ar fi homosexualitatea, avortul, jocurile de noroc, femeile predicatoare, divort si recasatorie, au fost acceptate de adunari in numele “unitatii in diversitate” sau a “coexistentei”. Cu privire la aceste subiecte, gasim afirmatii care dezvaluie intentia divina, in baza carora putem stabili un “bine” si un “rau”. Cand acesta este cazul, nu ar trebui acceptata nici cea mai mica parte dintr-o invatatura falsa. 

Principiul care predomina ar trebui sa fie “sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Dorinta proprie trebuie sacrificata pentru binele altora si pentru slava lui Dumnezeu. Legea Libertatii isi gaseste implinirea in credinta care lucreaza prin dragoste.

Cum ai putea sa nu te minunezi atunci cand intorci tapiteria si vezi modelul minunat pe care Dumnezeu l-a tesut de la inceput? Dumnezeu a folosit Legea ca un invatator investit cu autoritatea de a-si controla tanarul sau invatacel, ca sa il pazeasca, ca sa raporteze orice obiceiuri imorale sau lipsite de oranduiala. Legea a regulat obiceiurile exterioare, a impus ordinea si decenta si a mentinut un standard de moralitate pana la implinirea vremii, cand umanitatea a fost suficient de matura ca sa fie incredintata cu libertate spirituala si cu un statut nou, ca fii si fiice ale lui Dumnezeu. Ca mostenitori ai Imparatului, noi avem privilegiul de a trai in slobozenie si responsabilitata de a folosi aceasta libertate pentru slava Lui si in slujba altora.