Cum sa gasesti pacea
Ce anume cautati in viata? Nu va ganditi prea mult, doar raspundeti – care este primul raspuns care va vine in minte? Ce anume majoritatea dintre noi dorim in vietile noastre? In baza experientelor proprii si a conversatiilor pe care le-am avut, parerea mea este ca toti dorim fericire, siguranta, dragoste, prosperitate materiala, success, scop, sau ceva asemanator. Dar pacea este dorita de cineva? Ce implinire sau fericire ar aduce orice success fara pace? Relatiile esueaza, succesul poate fi pierdut, telurile in viata pot parea inutile atunci cand conflictul predomina, lucrurile materiale nu compenseaza pierderea linistii.
Fara pace, noi ramanem nelinistiti, intotdeauna cautand ceva, niciodata multumiti, niciodata descoperind secretul multumirii pe acest pamant. Asa ca, continuam sa cautam, ratacind de colo colo, incercand noi modalitati de a obtine pacea si satisfactia.
In toatea astea, nu suntem mai deosebiti de scriitorul cartii Eclesiastul. Cartea Eclesiastul este o descriere a cautarii satisfactiei in viata. A fost cumva scrisa de un suflet amarat care nu a avut nici o sansa sa guste bogatiile acestei vieti? Nicidecum, dimpotriva, a fost scrisa, mai mult ca sigur, de Solomon, fiul lui David si Imparatul Israelului, cel mai bogat si intelept om al timpului lui. Cautand fara incetare, cautand pacea si negasind-o, deoarece el o cauta in locurile cele mai nepotrivite.
Chiar daca Eclesiastul este o lucrare literara foarte veche, este tot atat de adevarata ca si scrierile moderne. Omul este in cautarea a ceea ce l-ar face fericit, in timp ce trece cu vederea pacea si multumirea care este chiar aici, in prezenta lui. Cartea incepe cu concluzia autorului despre viata pe acest pamant: “O, desartaciune a desertaciunii, totul este desartaciune”. De cate ori nu am simtit ca ceea urmarim, ceea ce ne-ar satisface, este tot atat de imposibil ca goana dupa vant?
Solomon ne spune ca el a cautat intelepciunea, sau educatia dupa cum am defini-o noi, ca sa ii dea un scop vietii lui. Noi stim ca Solomon a primit o mare intelepciune de la Dumnezeu; nimeni nu era mai intelept decat el. Ce i-a adus aceasta intelepciune: “Mi-am pus inima sa cunosc intelepciunea, si sa cunosc prostia si nebunia. Dar am inteles ca si aceasta este goana dupa vant. Caci unde este multa intelepciune, este si mult necaz, si cine stie multe, are si multa durere.” (Eclesiastul 1:17-18).
El a pus la incercare orice extravaganta, orice placere. A baut vin, a cumparat sclavi, a construit case si gradini opulente, a adunat aur si argint. Cu siguranta, el a trait “viata cea buna”, cu mult mai buna decat ne putem noi imagina. Cu toate astea, el o numeste “goana dupa vant”, spunand: “Cine iubeste argintul, nu se satura niciodata de argint, si cine iubeste bogatia multa, nu trage folos din ea. Si aceasta este o desartaciune! Cand se inmultesc bunatatile, se inmultesc si cei ce le papa; si ce folos mai are de ele stapanul lor decat ca le vede cu ochii?” (Eclesiastul 5:10-11).
El a privit la toate lucrarile si implinirile lui. Imparatia lui era atat de vasta si de bogata, incat i-a luat rasuflarea Imparatesei din Seba. Lumea in timpul lui Solomon era, cu siguranta, impresionata cu realizarile lui. Care era parerea lui despre toate acestea? El a spus: “Am ajuns pana acolo ca m-a apucat o mare deznadejde de toata munca pe care am facut-o sub soare. Caci este cate un om care a muncit cu intelepciune, cu pricepere si cu izbanda, si lasa rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Si aceasta este o desertaciune si un mare rau. Caci drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui, cu care se trudeste supt soare?” (Eclesiastul 2:20-21)
In capitolul 1, Solomon observa ca “Un neam trece, altul vine, si pamantul ramane vesnic in picioare. Soarele rasare, apune si alearga spre locul de unde rasare din nou. Toate raurile se varsa in mare si marea tot nu se umple. Ochiul nu se mai satura privind si urechea nu oboseste auzind.” Toata nelinistea si ingrijorarea vietiilor noastre moderne reflecta sentimentul acestor versete. Si, atata vreme cat cautam pacea prin preocupari lumesti, goana dupa vant este ceea ce vom obtine.
Din fericire, capitolul 3 ne spune ca Dumnezeu a pus “eternitatea in inima omului” permitand sufletelor noastre sa recunoasca ca trebuie sa fie ceva mai important decat aceasta viata are de oferit. El ne-a dat si noua aceeasi promisiune pe care a dat-o si lui Solomon, ca daca Il cautam, El ne va permite sa Il gasim (1 Cronici 28:9). Si Dumnezeu ne-a oferit cuvantul Lui divin pentru a ne demonstra pacea adevarata, ce inseamna si cum o putem obtine.
Poate ca voi spuneti: “Din experienta mea, Biblia nu este o carte linistitoare. In ea gasim multe razboaie, blesteme si pedepse.” Asta este adevarul. Eu citesc Biblia in fiecare zi, si chiar in aceasta dimineata citind din 2 Imparati 9, ucigasea Imparateasa Izabela a fost executata si aruncata dintr-un turn de unul dintre slujitorii ei. Apoi trupul ei a fost mancat de caini pana nu a mai ramas nimic din ea.
Dar haideti sa nu ne oprim aici si sa fim cinstiti. Inca de la inceputul istorisirii biblice, din Geneza 1:1, noi gasim intuneric si haos, si nimic altceva. Atunci cand Dumnezeu vorbeste, lumina apare, si cand vorbeste din nou, apele si atmosfera iau contur, urmate de mare si de pamant uscat. In sapte zile, Dumnezeu a luat haos si intuneric si a creat o lume uimitoare, un univers si o gradina unde l-a situat pe om. Acolo, ei au avut o relatie plina de iubire, zilnica. Pace. Dumnezeu a create lumea, a controlat lumea si a umblat cu omul.
Dar noi stim prea bine ca Adam si Eva au respins cuvantul lui Dumnezeu si pacatul a intrat in lume. Dumnezeu ne permite sa vedem de-alungul secolelor, pana astazi, ca pacatul este dusmanul pacii. Si vindecarea rupturii cauzata de pacat poate veni numai de la Dumnezeu. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa plateasca pretul pacii pentru sufletul nostru. Vorbind de Isus, Efeseni 2:14-15 spune, “Caci El este pacea noastra…si, in trupul Lui, a inlaturat vrajmasia dintre ei…” Pacea cu Dumnezeu este posibila prin sangele lui Isus.
Sarind la ultimele capitole ale Bibliei, Hristos cucereste pacatul pentru totdeauna, Satana este aruncat jos si cei care au numele lui Isus pe fruntile lor traiesc intr-un oras in care nu este nevoie de soare, deoarece Dumnezeu este lumina lui. Acolo noi gasim Pomul Vietii si Tronul lui Dumnezeu, si nimic blestemat nu se va gasi. Pace vesnica.
Nu stiu ce varsta avea scriitorul cartii Eclesiastul cand a realizat ca “Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om.” (Eclesiastul 12:13). Cand am gasit pacea cu Dumnezeu, prin frica si ascultare, perspectiva noastra asupra vietii se schimba. Cu vesnicia in inimile noastre, noi realizam ca viata pe pamant este doar un moment temporar. Noi ne adunam comorile adevarate in Ceruri unde molia si rugina si hotii nu le pot distruge. Toata intelepciunea pe care o adunam in aceasta viata nu este nimic in comparatie cu ceea ce vom sti in eternitate.
Viata pe pamant, chiar si cu durere si pacat, devine o ocazie de a trai in binecuvantarile pe care Dumnezeu le intentioneaza pentru noi, atunci cand muncim in Imparatia Lui si Ii asteptam venirea. Chiar si Solomon spune: “Orice lucru El in face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu. Am ajuns sa cunosc ca nu este alta fericire pentru ei decat sa se bucure si sa traiasca bine in viata lor; dar si faptul ca un om mananca si bea si duce un trai bun in mijlocul intregei lui munci, este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:11-13)
Incetati dusmania cu Dumnezeu. El a facut totul posibil. El va iubeste. Permiteti-I sa va fie Tatal vostru. Fiti copiii Lui. Ascultati-L si daruiti-I inima voastra. Gasiti pacea.
Noi avem un cantec care pune urmatoarea intrebare: “Pace, pace perfecta, in aceasta lume intunecata a pacatului? Cu dureri care ne inconjoara? Cu un viitor necunoscut?” Isaia 26:3 raspunde: “Celui cu inima tare, Tu-I chezasluiesti pacea; da, pacea, caci se increde in Tine.”