O pace care dainuieste

In Ioan capitolul 16, Isus ii intareste pe cei doisprezece ucenici pentru evenimentele care vor urma. Ii incurajeaza pentru zilele cand El nu va mai fi pe acest pamant. Daca ei isi vor aminti mesajul evangheliei in zilele care vor urma, atunci vor avea o pace care va dainui pana la sfarsit. El le ofera o privire a propriilor lor slabiciuni si cum vor putea sa isi invinga frica si deznadajduirea in viitor. Incepand in versetul 31: “’Acum credeti?’ le-a raspuns Isus. ‘Iata vine ceasul, si a si venit, cand veti fi risipiti fiecare la ale lui; si pe Mine Ma veti lasa singur, caci Tatal este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea’.”

Mai tarziu, Pavel mediteaza asupra aceluiasi adevar. In scrisoarea lui catre Filipeni, Pavel ii incurajeaza pe acest grup iubitor de sfinti: “Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape. Nu va ingrijorati de nimic; ci in orice lucru, adeceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multamiri. Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Hristos Isus.” (Filipeni 4:5-7)

Evident ca pacea la care face referire atat Isus cat si apostolul Pavel este o pace interioara, o pace care se regaseste in adancul inimii, datorita careia avem libertatea de a nu suferi de nici o ingrijorare. Hristos nu promite ucenicilor Lui ca nici un razboi nu va avea loc intre diverse natiuni sau nici un conflict intre oameni sau tragedii naturale sau neasteptate, daca ei Isi vor aminti Cuvintele Lui. Promisiunea facuta lor, daca ei vor crede Cuvintele vorbite de El, este ca ei vor avea pace intr-o lume plina de suferinta. Noi traim intr-o lume plina de ingrijorare, frica si neliniste. In aceasta lume sunt batalii fizice si razboaie spirituale cu care ne confruntam in fiecare zi. In lumea noastra, in natiunile noastre, in orasele noastre, in comunitatile noastre, in familiile noastre, si uneori, chiar in adunarile noastre pot exista suferinta si neliniste. Noi traim intr-o lume care ne ofera tot felul de motive pentru care ar trebui sa fim ingrijorati, motive pentru care ar trebui sa fim victime nefericite ale situatiilor in care ne aflam, motive de a fi maniosi, aspri si rautaciosi. Noua ni se spune ca evenimentele pe care nu le putem controla si comportamentul altora sunt justificari pentru frica si nemultumirea noastra. Noi suntem in permanenta convinsi ca totul este pierdut si ca lucrurile “nu au fost niciodata atat de rele”. Cu toate astea, Isus ne avertizeaza ca vor veni timpuri care vor fi si mai rele, si ca pacea ar trebui sa existe chiar si atunci.

Odata ce a facut aceasta afirmatie, Isus a stiut ca acest tip de pace nu va fi trecator sau temporar, ci va fi tipul de pace care va indura. Cand eram tanara, eu am crezut ca am zile bune si zile rele. Imi spuneam ca ziua urmatoare va aduce o noua perspectiva si ca necazurile (pe care eu le produceam) se vor rezolva de la sine. Pacea era ingreunata de evenimente si putea usor fi restaurata, mai ales de parinti, sotul meu si de altii care ma iubeau si puteau interveni sa imi protejeze pacea. Exact acest lucru au avut si ucenicii, atunci cand Isus era cu ei. Cu Isus “aproape” ei se puteau baza pe El sa le cerceteze inimile si mintile, sa le ofere pacea si multumirea in orice viata le punea inainte. Dar, in ultimele luni ale vietii lui Isus, El a inceput sa le vorbeasca celor doisprezece ucenici despre maturitatea pe care vor trebui sa o obtina, o credinta care va dainui in absenta Lui fizica. El le-a vorbit despre o dragoste matura pe care vor trebui sa o cultive, despre o credinta adevarata, despre o intelepciune necesara si despre un curaj crucial, toate astea vor produce o pace care va indura, chiar si in moarte. 

Zilele astea eu nu ma mai gandesc la incercari si dureri ca fiind “zile bune si zile rele”. Cu cat imbatranesc, cu atat mai mult ma infrunt cu pierderi si dezamagiri, eu inteleg ca durerile apar cu o frecventa asteptata, si ca dureaza o viata intreaga. Daca toata atentia noastra este concentrata pe pierderi si dezamagiri, acolo ne vom face cortul si acolo vom locui o viata intreaga…pentru ca vor fi suficiente dureri care dureaza o viata intreaga. Daca traim in Cuvantul lui Dumnezeu, daca ramanem in Cuvantul lui Isus, daca ne mutam cortul mai aproape de Domnul, dupa cum Pavel ne-a sfatuit, stiind ca Domnul este aproape, atunci nu ne vom ingrijora de nimic.

Atunci, cum arata aceasta pace care va indura, cum ne afecteaza pe noi aceasta invatatura? Cum putem sti daca avem pace care indura? Daca ne lipseste pacea, unde ne ducem? In Ioan 14:27, Isus ne spune: “Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.”

Astfel, noi stim ca aceasta pace este cu putinta. El a lasat-o in urma pentru toti cei care Il aud. Si noi intelegem ca este pacea Lui, nu pacea pe care o ofera lumea. Dupa cum am remarcat deja, Pavel descrie aceasta pace ca una care intrece orice intelegere, o pace care ne permite sa fim plini de recunostinta, plini de rugaciune, credinciosi, plini de speranta si chiar bucurosi in anumite, momente, in anumite sezoane si chiar o viata intreaga plina de incercari, necazuri, pierderi si dezamagiri. 

Ultimii zece ani din viata mea mi-au adus pierderi si dezamagiri pe care inima mea tanara nu ar fi putut sa le imagineze. Pacea care trebuie sa indure si care intrece orice intelegere nu poate fi regulata de nimeni si de nimic pe acest pamant. Daca mi-as fi permis sa cred ca evenimentele si situatiile vietii mele imi dau dreptul de a fi plina de amaraciune, de tristete, de ingrijorare sau lenesa si manioasa, atunci nu am nici un strop din pacea despre care Isus si Pavel au vorbit. Daca ramanem in cuvintele lui Isus, inima noastra va ramane in pace si va continua sa implineasca lucrarea cu bucurie, va continua sa fie recunoascatoare lui Dumnezeu pentru ce este bine si rau, va continua sa straluceasca o lumina care vine numai prin Isus, pentru ca altii sa Il cunoasca si sa continue sa slaveasca pe Dumnezeu in toate lucrurile care vor veni. Isus stia ca soarta ucenicilor Lui si multi alti ucenici ai Sai va fi plina de incercari pe acest pamant. Cu toate astea, le-a promis ca chiar in acele zile ei ar putea sa aiba pace, inimi care nu vor fi tulburate. Avem noi acea pace? Este accesibila daca o dorim. “Insus Domnul pacii sa va dea intotdeauna pacea in orice fel. Domnul sa fie cu voi cu toti.” (2 Tesaloniceni 3:16)

Un ultim gand, inainte sa inchei acest articol. Ma gasesc gandindu-ma la ceruri destul de des, in aceste zile. In ultimii ani, parintii sotului meu, fratele meu, mama, tatal meu, dragalasa nepoata a mea de 5 ani, si multi alti mentori credinciosi si curajosi m-au parasit ca sa mearga acolo. Gandurile mele sunt pline de ceea ce vad ei acolo, de trupurile lor noi, de relatia lor cu Domnul nostru, desi stiu foarte putine detalii despre ce se intampla acolo. Dar, atunci cand ma gandesc la Ceruri, mai presus de toate, inima mea este usurata de greutatile acestei vieti. Va puteti voi imagina, un loc in care domneste pacea perfecta. Pace, si nu grija, nesiguranta, minciuni, lacrimi, conflicte. Intr-o noapte am visat un vis, ca eram in Ceruri, si tot adevarul mi-a fost dezvaluit si toata moartea a fost inlaturata, si tot pacatul a fost lasat in urma, si toate necazurile au disparut. A fost un vis care a disparut repede, dar va spun cu adevarat ca imi amintesc acel simtamant de liniste pe care l-am avut in acele momente, si incerc sa retraiesc acea simtire, pentru ca am incredintarea ca daca suntem cine ar trebui sa fim, noi putem trai cu acea pace chiar si aici pe pamant. O pace care intrece orice pricepere, O pace care indura si traieste in noi pentru totdeauna, in eternitate.