Esti pierdut?
De Bailey Maycumber
Cand eram copii, ni se citeau povestiri nu numai pentru a ne face placere, dar si pentru a ne impartasi un adevar sau o morala plina de profunzime. Uneori nu intelegem care este intentia autorului pana cand nu crestem si ne maturizam, dar mesajul este ascuns acolo pentru ca noi sa il descoperim. Chiar si cand suntem adulti, unele povestiri sunt impartasite cu speranta de a studia mai profund mesajul oferit si de a capata intelegere din el. Asa sunt si pildele. Iudeii in timpul lui Isus erau foarte familiarizati cu acest tip de invatatura, asa ca Isus le-a vorbit in pilde. Si noi continuam sa invatam din pildele gasite in Biblie, chiar si in ziua de astazi.
In Luca 15, Isus impartaseste trei pilde. Una despre oaia ratacita, una despre leul pierdut si, ultima, despre fiul risipitor. La o prima vedere, faptul ca fariseii se plangeau ca Isus isi petrece timpul cu fariseii si vamesii, putem si noi gresit considera ca ei sunt considerati a fi pierduti. Daca nu avem grija, atentia noastra va fi asupra a ceea ce altii ar trebui sa invete din pilde…sau din studii biblice sau predici. De ce suntem noi inclinati sa credem ca morala acestei pilde este referitoare la altcineva si nu la noi? Citind mai cu atentie aceste simple istorisiri, putem descoperi o taina a imparatiei care este comuna acestor trei pilde. In toate aceste situatii, lucrul pierdut este returnat la locul initial. Acest mic detaliu ne poate face sa credem ca Isus se referea la cei care au fost odata credinciosi, apoi au fost pierduti, ca intr-un final sa fie reintorsi la credinta. El Isi dovedeste dragostea prin cat de sarguincios ne cauta pe noi, cei pierduti.
Pildele pot oferi multe invataturi, dar noi ne vom concentra atentia asupra uneia singure.
In pilda oii pierdute, vedem un pastor care avea o suta de oi. El lasa nouazeci si noua dintre ele pe un izlaz, ca sa mearga in cautarea celei pierdute. Odata ce oaia este gasita, pastorul o pune pe umeri cu bucurie. La prima vedere, idee principala este ca oaia initial a fost parte din turma pastorului, dar ori s-a ratacit sau a ramas in urma si s-a pierdut. In loc de a considera oaia pierduta si a o inlocui cu alta, pastorul le lasa pe cele care sunt in siguranta, ca sa o gaseasca pe cea care a disparut. Pastorii cunosteau fiecare oaie si le chemau pe nume. Ei chiar aveau un anumit sunet prin care oile isi recunoasteau pastorul. Vedem dovada acestui lucru in Ioan 10:3.
Sunt momente cand noi devenim neatenti si tulburati si uitam care este directia unde ne indreptam. Ca urmare suntem pierduti. Noi stim ca Dumnezeu este intotdeauna cu noi ca Pastorul nostru calauzindu-ne, dar este responsabilitatea noastra sa raspundem la chemarea Lui si sa ne concentram in a-L urma pentru a nu ne pierde. Cu toate astea, intelegeti ca este natural ca o oaie sa devina dezorientata si sa aiba nevoie de protectie. Tot asa si noi trebuie sa recunoastem ca avem nevoie de un Pastor, si nu orice pastor; noi trebuie sa fim capabili sa recunoastem vocea Pastorului nostru. Trebuie sa auzim acea “chemare speciala”, ca sa nu fim atrasi de mesajele lumii, gasindu-ne intepeniti si departe de turma. Noi ne punem credinta in El, ca ne va proteja avand propriul nostru interes in mintea Lui; El este Pastorul cel bun.
“Eu sunt Pastorul cel bun. Eu Imi cunosc oile Mele, si ele ma cunosc pe Mine, asa cum ma cunoaste pe mine Tatal, si cum cunosc Eu pe Tatal; Eu Imi dau viata pentru oile Mele. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turma si un Pastor.” (Ioan 10:14-16)
Asemanator, in pilda leului pierdut, vedem o femeie care are zece lei, dar pierde unul. Ca urmare, ea aprinde lumina si cu grija cauta peste tot pentru a-l gasi. Odata ce este gasit, ea nu numai ca se bucura, dar isi impartaseste bucuria cu prietenii si vecinii ei. Urmand modelul anterior, vedem ca leul pierdut i-a apartinut odata. Apoi a disparut, pentru a fi gasit din nou datorita cautarii ei neobosite. Ea nu a gasit un leu oarecare pe strada si l-a adunat cu ceilalti noua, ci a gasit exact leul care era pierdut.
Pilda aceasta este interesanta deoarece leul are o valoare intrinseca. Multi dintre noi consideram monezile o bataie de cap. De obicei, nu ne oprim ca sa apucam un ban sau chiar un leu. Probabil ca nici nu am fi remarcat pierderea acestei monezi. Poate ca valoarea ei era mai mult simbolica. In aceasta perioada de timp, o moneda ca cea la care face referire Isus, ar fi echivalentul a unei zile intregi de munca, dar asta nu ar fi fost singura valoare pe care acea moneda ar fi detinut-o. Era o traditie ca atunci cand o tanara evreica se casatorea, ea trebuia sa stranga monezi pana ar fi avut zece monezi de argint. Ea le strangea impreuna si le purta ca simbol al faptului ca era casatorita – salba de argint era similara cu verigheta de casatorie. Mai mult decat valoarea monetara a leului pierdut, este valoarea sentimentala a ceea ce reprezinta. Chiar daca nu ne-am opri din drumul nostru ca sa cautam un leu, majoritatea dintre noi am intoarce o casa cu susul in jos pentru a gasi o bijuterie valoroasa.
Considerati valoarea care este pusa in acest un leu pierdut si considerati valoarea pe care o purtam noi in ochii lui Dumnezeu. El ne iubeste atat de mult incat ne expune la lumina pentru a straluci in ea, pentru a fi stransi la El si pentru a-L reprezenta in vietile noastre. In marea Lui dragoste, “Pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).
“Isus le-a zis: Lumina mai este putina vreme in mijlocul vostru. Umblati ca unii care aveti lumina, ca sa nu va cuprinda intunericul: cine umbla in intuneric, nu stie unde merge. Cata vreme aveti lumina printre voi, credeti in lumina, ca sa fiti fii ai luminii” (Ioan 12:35-36)
In final, in pilda fiului risipitor, citim ca in acea familie erau doi fii. Unul dintre ei si-a cerut mostenirea pentru a pleca sa traiasca intr-o tara la alegerea lui. Acolo el si-a risipit intreaga comoara. Atunci cand o foamete cuprinde tara, el devine infometat si rusinat sa fie considerat fiul tatalui sau. Cu aceasta intelegere, el se intoarce la tatal sau cu speranta ca va fi primit ca unul dintre slujitori. Chiar inainte sa apuce sa faca aceasta cerinta, tatal sau il vede de departe si alearga sa il intampine. El il imbraca si porunceste ca o sarbatoare sa aiba loc in cinstea revenirii lui. Cand fratele mai mare vede aceasta sarbatorire, el este mahnit si nu intelege de ce tatal sau il onoreaza pe fratele mai tanar in acest fel. El crede ca merita cu mult mai mult sa fie cinstit printr-un banchet deoarece el a ramas acasa si s-a supus poruncilor tatalui lui. Tatal il roaga sa inteleaga ca el este in permanenta cu el acasa si ca tot ce are tatal ii apartine lui, dar ca fiul cel tanar a fost pierdut si crezut mort, dar acum s-a intors si este viu.
Aceasta pilda este una dintre cele mai cunoscute pilde si total diferita de cele doua anterioare. Nu toata lumea sarbatoreste atunci cand fiul pierdut este regasit. Fiul cel mai tanar, chiar daca traia independent de tatal sau, isi da seama ca viata lui este mizerabila. Lumea, care pare sa ii ofere placeri si promisiuni, l-a inselat. El este nevoias si singur. Atunci cand a realizat acest lucru, el se intoarce la tatal sau cu speranta de a fi angajat ca slujitor. Un slujitor angajat, in aceasta perioada, era pe nivelul cel mai jos ca slujitor, pentru ca el ar fi fost angajat din zi in zi si ar fi putut sa fie concediat in orice moment. In loc sa il certe pe fiul sau, tatal este plin de bucurie sa il vada in viata si dornic sa se intoarca acasa. Fiul nu trebuie sa se umileasca si sa isi ceara iertare; tatal ii iarta toate greselile si se bucura ca s-a intors. Este cea mai clara ilustrare a dragostei de tata, a dragostei Tatalui nostru. Nu numai ca vedem exemplul de dragoste si iertare in aceasta pilda, dar tatal se asteapta ca toti care il iubesc pe el, I se vor alatura atunci cand sarbatoreste intoarcerea fiului sau.
Din pacate pentru noi, este foarte usor sa cadem in aceeasi capcana, aceea a lipsei de iertare si acceptare, ca si fratele mai mare. Iudeii si fariseii nu inteleg taina imparatiei. Ei au fost invatati prin Vechiul Testament ca Dumnezeu este Imparat. Cand cineva Il desconsidera pe imparat, el va trebui sa fie pedepsit pentru comportamentul lui. Intr-adevar Dumnezeu este Imparat, dar prin aceasta pilda noi il cunoastem pe Dumnezeu ca Tata. Aceasta este un tata care ne vede inimile si care doreste sa ne ierte, care ne cauta atunci cand ne-am pierdut din cauza neatentiei noastre, pentru ca nu intelegem cat de pretiosi suntem in ochiii lui Dumnezeu sau pentru ca ne permitem sa fim atrasi de minciunile acestei lumi.
Cu siguranta sunt multe alte invataturi care pot fi descoperite in aceste pilde. Pe masura ce citim si studiem cuvantul lui Dumnezeu este important nu numai sa privim ca printr-o lupa, dar ci ca printr-o oglinda. Aceste invataturi nu sunt numai pentru farisei sau pacatosi sau vamesi. Ele sunt pentru fiecare dintre noi, pentru ca la un moment dat, cu totii am fost pierduti. Pot fi momente in vietile noastre cand ne simtim pierduti, din nou, dar noi stim ca El este intotdeauna un Dumnezeu atotputernic care ne priveste si care doreste sa Il strigam pentru ca El sa ne gaseasca. Noi trebuie sa ascultam la vocea Lui, trebuie sa cautam lumina Lui si sa stim ca a fi un slujitor in casa Sa este mult mai de valoare decat orice altceva lumea ar avea de oferit. Si chiar daca nu ne simtim pierduti, trebuie sa acceptam ca sunt multi care sunt pierduti. Ca ambasadori ai lui Hristos, noi trebui sa le prezentam chemarea Pastorului, sa le aratam lumina Lui minunata si, atunci cand se intorc, sa ne bucuram si sa-i imbratisam, pentru ca asa cum si noi am fost gasiti, asa sunt si ei.