Evaluarea pretului

De Nicky McCall

Istoria lumii marcheaza realizarile persoanelor deosebite, care prin forta caracterului si talentelor lor, au atras o multitudine de adepti. Alexandru cel Mare, tanarul geniu militar, a comandat o armata de aproape 50.000 de soldati antrenati. Selectarea era stricta si numai barbatilor cei mai talentati li se permitea sa faca parte din armata lui. Plato, renumitul filozof grec, a infintat o scoala in Atena, cunoscuta sub numele de Academia, care a devenit locul pentru discutiile intelectuale, exercitii fizice si activitati religioase. Stilul artistic prestigious al lui Leonardo da Vinci a fost adoptat de multi invatacei, care erau cunoscuti ca Leonardeschi, a caror lucrari purtau amprenta maestrului.

Ideea de discipol nu este un concept limitat numai la ucenicii lui Hristos. Termenul provine din substantivul latin “discipulus” care inseamna invatacel. In esenta, ucenicia este perioada in care un discipol adopta invataturile si modul de viata ale cuiva care este considerat un maestru si intotdeauna este platit un pret. Gnostici, nazariteni, stoici, calugari budisti, chiar sportivi olimpici si forte de elita militara se conformeaza unor cerinte immense care solicita timp, effort fizic si mental. Sacrifiile personale sunt necesare pentru a atinge obiectivul personal.

Ce se intampla, insa, cand obiectivul personal nu este o realizare lumeasca, ci salvarea sufletului? Care este pretul care trebuie platit in acest caz si care este maestrul care ar trebui sa-l urmezi? O intrebare antica si de demult, la care fiii lui Korah incearca sa raspunda in Psalmul 49:6-8:

“Ei se incred in avutiile lor, si se falesc cu bogatia lor cea mare. Dar nu pot sa se rascumpere unul pe altul, nici sa dea lui Dumnezeu pretul rascumpararii. Rascumpararea sufletului lor este asa de scumpa, ca nu se va face niciodata.”

Acest raspuns este doar o incercare de a ilustra zadarnicia gandirii ca noi am putea cumva sa ne folosim bogatiile lumesti ca plata pentru sufletele noastre. Ceea ce descoperim este ca pretul nu poate fi platit in bogatii. Mantuirea sufletului si izbavirea de la mormant nu este posibila pentru omul muritor si bogatiile sale.

Suntem noi, atunci, fara nici o speranta? Aceeasi intrebare a fost repetata 100 de ani mai tarziu de catre profetul Mica, in capitolul 6, versetele 6 si 7:

“Cu ce voi intampina pe Domnul, si cu ce ma voi pleca inaintea Dumnezeului Celui Prea Inalt? Il voi intampina oare cu arderi de tot, cu vitei de un an? Dar primeste Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de rauri de untdelemn? Sa dau eu pentru faradelegile mele pe intaiul meu nascut, rodul trupului meu pentru pacatul sufletului meu?”

De data asta intrebarea primeste un raspuns, in versetul 8:

“Ti s-a aratat, omule, ce este bine, si ce alta cere Domnul de la tine, decat sa faci dreptate, sa iubesti mila, si sa umbli zmerit cu Dumnezeul tau?”

Dumnezeu a oferit mai mult decat cuvinte pe o pagina. Raspunsul a devenit “cort” si a locuit printre noi. Hristos in trup a fost cortul pamantesc in care Dumnezeu si omul au putut avea comuniune, unde sufletul omului a putut fi in prezenta lui Dumnezeu, perfect rascumparat, unde rosul de carmaz a devenit alb ca zapada. Dreptate, mila, dragoste si umilinta mergand printre oameni. Nici o stoa, nici o academie nu au putut oferi acel tip de invatatura. A trebuit sa fie trait pentru a fi vazut si intales si urmat. Si ucenicii I-au onorat numele numindu-se crestini. Doua mii de ani mai tarziu, oamenii tuturor natiunilor inca mai raspunde chemarii Lui, inca Ii mai urmeaza calea Lui de viata, inca Ii mai asculta invataturile. Noi nu suntem printre cei care au primit in mod personal, invitatia de a-L urma, dar avem marturisirea celor care au avut acea onoare.

Langa Marea Galileii, El a ales sa invete multimile despre o Imparatie noua din care ei puteau face parte.  Acele invataturi si o pescuire miraculoasa i-au adus lui Isus inchinarea demna de un Domn, de pe buzele pescarilor uimiti: “Doamne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos!” (Luca 5:8).  In acest moment Simon Petru si-a gasit Domnul sau si la chemarea Lui, el si pescarii impreuna cu el “au lasat totul si au mers dupa El.” (5:11). Levi, vamesul, cunoscut mai tarziu ca autorul Evangheliei dupa Matei, a avut o reactie similara: “a lasat totul, s-a sculat si a mers dupa El” (5:28). Nu a durat prea mult pana cand Nataniel si-a gasit Domnul si I s-a inchinat: “Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel!” (Ioan 1:49).

Unul dupa altul Cei Doisprezece au fost invitati. Ei au fost aceia care nu au cerut sa isi ingroape parintii mai intai sau sa isi ia ramas bun de la familia lor sau sa se intrebe unde vor dormi si manca. Nu era nici un regret, nici o privire inapoi, nici o ingrijorare pentru problemele vietii lor personale. Ei au parasit totul: familiile, proprietatile, visurile personale. Nici un pret nu era prea mare pentru a fi in prezenta Domnului. Pana la urma, Domnul Insusi Si-a pus proprii Lui ucenici inaintea mamei si fratilor Lui. A luat chip de rob facandu-se asemenea oamenilor (Filipeni 2:7) si acum le cerea si lor sa devina robi. Toate scuzele naturale, impulsurile si dorintele lor ar fi trebuit sa fie precedate de noul statut, acela de a fi ucenici ai Domnului. De aceea, Domnul a putut sa le ceara sa isi iubeasca dusmanii, sa faca bine celor ce ii urasc, sa binecuvanteze pe cei ce ii blesteama, sa se roage pentru cei care se poarta rau cu ei, sa ofere si camasa celui care le ia haina cu sila (Luca 6:27-30).

Fara nici o indoiala, acele incercari vor veni cand Mantuitor nu va mai fi cu ei. Astfel, ca un Domn iubitor, El i-a pregatit. El le-a explicat pretul si pregatirile pe care trebuiau sa le faca, nu ca sa ii sperie si sa isi paraseasca credinta, ci ca sa ii incurajeze sa o onoreze pana la sfarsit. Nu asa a condus Moise acea generatie de israeliti care au construit cortul inchinarii? Pe baza tiparului ceresc, Moise a instruit pe popor sa ofere cu generozitate diferite materiale ca sa construiasca cortul si ustensilele necesare. Numai dupa ce toate donatiile au fost suficiente, a inceput construirea cortului. Acelasi proces a fost urmat si de David atunci cand a planuit construirea Templului. Pregatirile au fost facute cu mult inainte ca Solomon sa inceapa construirea acelei cladiri de inchinare monumentale. 

Acelasi principiu va trebui sa fie aplicat si unei vieti cu Hristos. Sacrificii  profunde vor fi necesare, chiar si viata lor si ei vor trebui sa fie pregatiti sa raspunda acelor incercari. Asta face un Domn iubitor, asta face un Tata iubitor. Fiecare dintre noi ar trebui sa ne intrebam daca am evaluat pretul si daca suntem pregatiti si dornici sa platim pretul uceniciei. Oh, de am fi vrednici de o asemenea chemare!