Pe cine sa urmez?

“Pana cand vreti sa schiopatati de amandoua picioarele?” (1 Imparati 18:21). Aceasta este intrebarea pe care Ilie o pune poporului Israel adunat pe Muntele Carmel. Este o fraza interesanta. Poate ca modul in care noi am formula aceasta intrebare ar fi urmatorul: “Cat timp veti continua sa credeti ca puteti avea un tort si manca in acelasi timp?”. Odata ce tortul a fost mancat, nu il mai puteti avea. Nu puteti avea doua lucruri incompatibile. Israelitii nu puteau avea doi dumnezei incompatibili si acelasi lucru este valabil si pentru noi. Unde au gresit Israelitii? Ati putea, probabil, gasi multe explicatii, dar motivul care mie mi se pare foarte clar este ca ei nu aveau stabilite prioritatile lor. 

Sunt sigura ca multi dintre voi ati auzit afirmatii de genul “spune-mi care sunt prietenii tai cei mai apropiati si eu iti voi spune cine esti.” Dar daca ati considera cartile pe care le preferati? Sau personalitatile pe care le urmati pe retelele sociale? Si mult mai important – cum va cheltuiti timpul si bani? Toate aceste lucruri vor dovedi, intr-un final, care sunt prioritatile voastre.

Isus ofera o lectie despre prioritati prin pilda din Luca 14:15-24. Pe scurt, un barbat oferea un banchet, iar invitatiile au fost trimise cu mult timp inainte. Cand ziua banchetului soseste, atunci el ii spune unui slujitor sa mearga si sa ii anunte pe cei invitati ca masa este pregatita. Acum cand totul este gata, cei invitati ofera tot felul de scuze. Unul a cumparat un bou, un altul a cumparat un camp, iar altul s-a casatorit. Stapanul devine furios si le spune slujitorilor sa ii invite pe cei care nu au fost pe lista initiala si care ar fi fost marginalizatii societatii.

Pentru a va oferi un context al acestei pilde, Isus este invitat in casa unui conducator al Fariseilor, intr-o zi de Sabat. El deja le-a spus o pilda despre valoarea umilintei. Ceilalti invitati, care probabil au fost deranjati de aceasta “greseala sociala” facuta de Isus, au incercat sa schimbe subiectul prin afirmatia “Ferice de acela care va pranzi in Imparatia lui Dumnezeu!” Dupa cum Ii era obiceiul de a nu risipi nici o ocazie de a invata, Isus le spune “Pilda celor poftiti la cina”. Isus vrea ca ei sa inteleaga ca cei care sunt “invitati” vor gasi scuze. Intr-un final, banchetul nu este chiar o prioritate pentru cei ce era invitati. Ei nu l-au pus pe calendar si viata s-a umplut de alte activitati. Ei erau ca pamantul plin de spini din Pilda semanatorului, si s-au lasat prinsi in placerile, bogatiile si grijile acestei vieti.

Eu, ca toti acei invitati ai lui Isus, cred ca toti cei cei sunt invitati sunt parte ai Imparatiei lui Dumnezeu. Cu toate asta, trebuie sa ma intreb daca cred aceasta afirmatie atat de mult incat sa fiu intotdeauna pregatita de a lua parte la banchetul Imparatiei. Un citat care a fost atribuit lui Aristotel spune urmatoarele: “noi devenim ceea ce facem in mod frecvent. Excelenta, atunci, nu este o actiune, ci un obicei.” Aristotel credea ca virtutea se gaseste exact in mijlocul a doua vicii si ca necesita efort, munca si practica pentru a o obtine. A trai o viata plina de virtute necesita stabilirea prioritatilor. De ce, totusi, va vorbesc eu despre etica aristotelica? Pentru ca daca vrem sa acceptam invitatia pe care Isus o ofera, trebuie sa fim pregatiti atunci cand totul este pregatit si asta necesita efort, munca si practica. Cu toata sinceritatea si cu tot regretul, trebuie sa recunosc ca de prea multe ori gasesc scuze pentru a evita acest effort, aceasta munca si practica. Eu gasesc scuze pentru a nu ma ruga, pentru a nu petrece timpul citind Cuvantul si pentru a nu-I sluji pe altii asa cum ar trebui. Ma implic in propriile mele griji si in ocupatiile vietii. Si mai rau, imi irosesc timpul cu placerile vietii – activitati care imi distrag atentia de la ingrijorari, mai degraba decat sa gasesc moduri folositoare de a crea o comunitate care sa ma ajute in mersul meu cu Hristos.

Daca nu ati incercat niciodata sa tineti cont de modul cum va petreceti timpul intr-o anumita zi, ar merita efortul. Veti fi uimiti. Am descoperit, in propria mea viata, ca intotdeauna am timp suficient pentru activitatile care sunt importante pentru mine. Poate fi greu si poate chiar ar trebui sa fac anumite sacrificii pentru a implini lucrul care este important, dar cumva, e posibil. Noi ne dovedim prioritatile prin modul cum ne folosim timpul si binecuvantarile materiale. Isus nu lasa nici o indoiala cand spune ca slujirea Lui va necesita intotdeauna un sacrifiu. Chiar daca noi avem impresia ca slujirea lui Isus este mai dificila acum decat in trecut, asta nu este decat o alta scuza pe care Satana ne-o ofera. De-alungul istoriei omenirii, de la caderea lui Adam si Eva pana acum, oamenii s-au chinut sa gaseasca calea de mijloc. Noi avem tendinta de a ne inclina spre un viciu sau spre altul, dar solutia cea mai potrivita pentru a trai o viata virtuoasa este de a ne lua crucea si de a-L urma pe Isus – care este munca grea! Eu ma rog pentru voi ca si pentru mine, sa avem dorinta de a pune acesta munca pe primul loc si sa fim pregatiti de a-L urma pe Isus la acel banchet glorios care ne va astepta dupa calatoria noastra pe acest pamant.