De Denise Bowman
“Pacatul sta necurmat inaintea mea” (Psalm 51:3). Ati fost voi vreodata in aceasta situatie? Fiecare dintre noi la un anumit moment in vietile noastre ne-am trezit fata in fata cu pacatele noastre si am simtit vina si rusinea de a-L dezamagi pe Dumnezeu. stiind ca suntem separati de El. Este un simtamant ingrozitor. Noi ne rugam neincetat pentru iertarea pacatelor noastre, dar cateodata inca simtim greutatea si tristetea esecurilor noastre. Cum putem noi sa recladim pacea cu Dumnezeu?
Mai inainte de toate, nu vom avea niciodata liniste daca nu vom scapa de gunoiul din vietile noastre. Am facut tot ce este posibil pentru ca pocainta noastra sa fie desavarsita? Daca altii au fost raniti sau afectati de faptele noastre, ne-am cerut noi iertare ? Daca prietenii sau colegii nostri ne ispitesc sa pacatuim, ne-am indepartat noi de ei suficient de departe pentru a nu ne lasa induplecati ? Daca sursa pacatului nostru este internetul, platformele sociale sau o alta forma de distractie, am anulat noi abonamentul, am deconectat programul, am inchis calculatorul, am creat noi obiceiuri cu care sa ne ocupam timpul in mod constructiv? Isus a spus ca daca mana ta te face sa pacatuiesti, tai-o, iar daca ochiul tau te face sa pacatuiesti, scoate-l…dar El nu s-a oprit aici. El a adaugat « leapada-l de la tine » (Matei 18 :8-9). Nu permite acestor ispite sa fie in preajma ta. In Fapte 19, Apostolul Pavel a predicat oamenilor din Efes, iar o parte din norod facea vrajitori. Atunci cand au crezut, au fost atat de hotarati sa nu se mai intoarca la vechile obiceiuri incat si-au ars cartile in strada. Chiar daca eu nu sunt de acord cu arderea cartilor (profesia mea este de bibliotecar!), sunt impresionata de hotararea si sacrificiul acestor oameni. Cartile, in acea vreme, erau pretioase, rare, cópiate de mana si foarte valoroase. Dar ei au ales sa distruga lucrurile care i-ar fi indepartat de Isus. Avem noi curajul si determinarea de a face acelasi lucru ? Pacea noastra depinde de acest lucru.
In al doilea rand, noi un vom avea niciodata pace pana un vom zidi pe credinta noastra. De multe ori este difícil sa ne imaginam iertarea lui Dumnezeu – mintile noastre un pot intelege mila si indurarea Domnului. Un alt motiv ar fi consecintele faptelor noastre, iar indoiala se poate strecura in mintile noastre pe masura ce ne confruntam cu ele. Cum ma poate ierta El? Oricat de greu ar fi de inteles si acceptat acest lucru, adevarul este ca El ne iarta, fara indoiala. Luati in considerare Psalmul 32:5 “Atunci Ti-am marturisit pacatul meu, si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: ‘Imi voi marturisi Domnului faradelegile!’ Si Tu ai iertat vina pacatului meu’. Apoi, in 1 Ioan 1 :9 ‘Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.’ Cititi Psalmul 103 : 8-14 ; Dumnezeu, care nu poate minti (Tit 1 :2) a promis ca ne va ierta. Credem noi cu toata inima aceasta promisiune ? In modul acesta este incercata credinta noastra. Ganditi-va la Evrei 11. Toti cei mentionati in “Muzeul Credintei” sunt dati drept exemple de credinciosie ; in acelasi timp, ei sunt o marturie a iertarii nelimitate a lui Dumnezeu. Fiecare dintre ei au avut slabiciunile si pacatele lor, dar datorita pocaintei lor si iertarii lui Dumnezeu, ei au fost justificati. David inca putea fi considerat « un om dupa inima lui Dumnezeu ». Apostolul Petru inca mai putea fi un apostol plin de success si un batran in biserica Domnului. Apostolul Pavel inca mai putea fi ambasadorul lui Dumnezeu in intreaga lume a acelei vremi. Dumnezeu iarta. Cu cat mai mult meditam la Cuvantul Lui si la exemplele si promisiunile gasite acolo, cu atat mai mult vom gasi pacea si increderea in iertarea lui Dumnezeu.
Intr-un final, noi nu vom fi in pace pana cand mainile noastre nu vor fi ocupate cu munca. Satana nu doreste nimic altceva decat ca noi sa ramanem impietriti si doar sa ne gandim cat de oribili am fost. Daca asta va fi atitudinea noastra, atunci Satana a invins din nou! Confruntarea cu pacatul nostru nu este placuta: “Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a neprihanirii” (Evrei 12:11). Noi trebuie sa ne dovedim devotamentul fata de Domnul, aducand roade. Sa luam parte la fiecare serviciu de inchinare – nu avem atat de multe pentru care sa fim recunoscatori ? Slava fie lui Dumnezeu, incurajeati-i pe fratii vostri si permiteti-le si lor sa va incurajeze pe voi. Dumnezeu ne-a dat unii altora pentru un anumit motiv ! Trimite-ti o felicitare sau un mesaj pentru a raspandi bucurie. Daruiti niste prajituri unei persoane care nu poate iesi din casa. Oferiti-va sa pregatiti materiale de studiu biblic sau conduceti un studiu biblic, faceti curatenie in locul de intalnire, ajutati cu pregatirea Cinei Domnului, invitati pe sotia predicatorului la o masa, invitati pe cea care va tunde sau pe dentistul dumneavoastra la slujbele de inchinare, trimite-ti o scrisoare de multumire batranilor din biserica, incercati sa va apropiati de o persoana tanara si stabiliti o relatie cu ea. La fel, apropiati-va si de o persoana batrana sau un nou crestin sau un nou membru al adunarii din care faceti parte. Sunt atat de multe lucruri pe care le putem face in fiecare zi pentru a fi ocupati ca si Isus, si asta nu ar permite diavolului de a gasi un spatiu in viata noastra prin care sa ne influenteze. Lucrand pentru Domnul ne ofera multa pace pentru ca stim ca “…osteneala noastra in Domnul nu este zadarnica” (1 Cor. 15:58).
Scoate-ti gunoiul afara din vietile voastre. Ziditi-va credinta. Ridicati-va si apucati-va de treaba. Si multumiti-I lui Dumnezeu pentru pacea oferita prin Isus Hristos, Domnul nostru. Nu va fi minunat sa fim binecuvantati cu o pace perfecta, eterna atunci cand vom ajunge in ceruri ? Datorita iertarii lui Dumnezeu, putem astepta cu incredere acel moment.
“Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Ii datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in aceasta stare de har, in care suntem; si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu” (Romani 5:1-2)