Pacea gasita in mijlocul suferintei
Cand ne gandim la persoane din Biblie care au exemplificat pacea atunci cand au fost confruntate cu pierderi sau schimbari bruste, povestea lui Iov este remarcabila. Aceasta povestire are drept protagonist un barbat care trece printr-o tragedie neimaginabila intr-o perioada de timp foarte scurta. Experienta lui ne invata cum trebuie sa ne confruntam cu durerea, cu confuzia, cu tacerea aparenta a lui Dumnezeu. Iov ne arata ca pacea poate fi gasita chiar si atunci cand viata se prabuseste fara nici o avertizare.
“Era in tara Ut un om care se numea Iov. Si omul acesta era fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, si se abatea de la rau.” (Iov 1:1) Ce descriere minunata al acestui om al lui Dumnezeu. Se mai spune despre el si ca era foarte bogat, respectat in comunitatea sa; din toate punctele de vedere, viata lui parea stabila si binecuvantata. Cu toate astea, Satana isi face aparitia si doreste sa strice aceasta lume a lui Iov: “Si Satana a raspuns Domnului: ‘Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuantat lucrul mainilor lui, si turmele lui acopar tara. Dar ia intinde-Ti mana, si atinge-te de tot ce are, si sunt incredintat ca Te va blastema in fata.” (Iov 1:9-11) Dumnezeu permite ca Iov sa fie testat, si intr-o succesiune rapida, Iov isi pierde turmele, slujitorii si, cel mai devastator, copiii lui.
Este uimitor cat de repede s-au desfasurat aceste evenimente. Iov nu trece prin incercari intr-un ritm lent; ci el este impins in aceste catastrofe. Un mesager il urmeaza pe cel dinaintea lui; fiecare aducand vesti mai rele decat cel anterior. Aceasta povestire este foarte similara cu tragediile multor oameni. Un singur telefon, un diagnostic, un dezastru natural, o prabusire economica poate schimba totul intr-o secunda. Stabilitatea de care ne bucuram poate disparea peste noapte. Dumnezeu nu elimina acest soc. In schimb, ne prezinta imaginea unui om care deplange durerea si suferinta lui.
Raspunsul initial al lui Iov este nemascat, dar plin de reverenta. El isi sfasie hainele, isi tunde capul, si se arunca la pamant in durere. Cu toate astea, cuvintele lui sunt: “Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat, binecuvantat fie Numele Domnului.” (Iov 1:21) Aceste cuvinte nu negheaza durerea. Este o recunoastere a realitatii impreunata cu resemnarea. Iov nu se preface ca nu este afectat. El sufera profund, dar nu isi abandoneaza credinta in aceasta suferinta.
Cu toate astea, Satana nu este satisfacut; el pune la indoiala credinciosia lui Iov: “Si Satana a raspuns Domnului: “Piele pentru piele! Omul da tot ce are pentru viata lui. Dar ia intinde-ti mana si atinge-Te de oasele si de carnea lui, si sunt incredintat ca Te va blastema in fata.” (Iov 2:4-5) Dumnezeu ii permite Satanei sa ii afecteze sanatatea lui Iov, dar nu ii da voie sa ii ia viata. Iov este lovit cu bube care ii acopera intregul trup: “Si Iov a luat un ciob sa se scarpine, si a sezut pe cenusa.” (Iov 2:8) Pana si sotia lui il incurajeaza sa Il blesteme pe Dumnezeu si sa moara.
Dar suferinta lui devine si mai complexa. Trei prieteni – Elifaz, Bildad si Tofar- vin sa ii ofere alinare. La inceput, ei stau impreuna cu el timp de sapte zile, timp in care i-au impartasit durerea. Dar apoi, au inceput sa ii vorbeasca, ei au insistat ca suferinta lui Iov trebuie sa fie rezultatul vreunui pacat ascuns. Teologia lor este simpla: lucruri bune se intampla oamenilor buni, iar lucruri rele oamenilor rai. Astfel ca, daca Iov sufera inseamna ca aceasta suferinta este meritata.
Aceasta gandire ii intensifica agonia lui Iov. Nu numai ca el a pierdut totul, dar pana si integritatea lui este pusa la indoiala. Prietenii lui au aceeasi tendinta ca toti ceilalti oameni: aceea de a explica suferinta cu argumente morale, usor de acceptat. De multe ori cautam explicatii pentru ca explicatiile fac haosul mai usor de acceptat. Cu toatea astea, in aceasta povestire, Dumnezeu ne arata ca aceasta rationalizare simplistica este gresita. Suferinta nu este intotdeauna o pedeapsa directa. Schimbarile neasteptate ale vietii nu sunt intotdeauna datorate greselilor personale.
Iov le raspunde prietenilor lui cu o sinceritate plina de pasiune. El deplange ziua nasterii lui. El se intreaba de ce sufera cel drept, pe cand cel netrebnic prospera. El striga la Dumnezeu ca sa-I dea o explicatie. Iov nu numai ca nu a fost condamnat pentru aceste intrebari, dar aceasta indrazneala a devenit o parte centrala a calatoriei lui spirituale. El ne arata ca pacea poate exista in prezenta indoielii si a suferintei si se poate ivi chiar si prin lupte, intrebari si refuzand de a renunta la relatia cu Dumnezeu, chiar si atunci cand pare ca totul este impotriva noastra.
Unul dintre aspectele cele mai puternice ale povestirii lui Iov este ca, intr-un final, Dumnezeu i-a raspuns, dar nu asa cum se astepta el. Atunci cand Dumnezeu vorbeste dintr-o furtuna, El nu ii ofera lui Iov detalii ale conversatiei divine care a initiat suferinta lui Iov. In schimb, Dumnezeu ii pune numeroase intrebari despre temeliile pamantului, despre limitele marii, despre misterele creatiei. Efectul asupra lui Iov este umilinta. Lui I se aminteste despre cat de mare este intelepciunea divina in comparatie cu intelegerea omeneasca.
Acest moment marcheaza un punct pivotal. Iov realizeaza ca chiar daca nu intelege motivele suferintei lui, el poate avea incredere in caracterul si suprematia lui Dumnezeu. El spune: “Da, am vorbit, fara sa le inteleg, de minuni, cari sunt mai pe sus de mine si pe care nu le pricep.” (Iov 42:3). Aceste cuvinte nu reflecta invingere, ci libertate. Pacea nu este rezultatul intelegerii complete, ci a recunoasterii limitelor umane.
In final, bogatiile lui Iov vor fi returnate. El primeste noi copii, sanatatea ii revine si o bogatie mai mare decat in trecut. Cu toate astea, reabilitarea nu sterge realitatea pierderilor anterioare. Ranile raman parte din trecutul lui. Ce se schimba cu adevarat este intelegerea lui Iov. El trece de la o credinta ca rezultat al cunostintei teoretice, la o credinta intemeiata in experienta. El declara: “Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut.” (Iov 42:5). Suferinta lui devine contextul unei relatii mai profunde cu Dumnezeu.
Pentru noi, istorisirea lui Iov ofera cateva lectii despre gasirea pacii in timp de pierdere si schimbari bruste. In primul rand, da credibilitate durerii. Ruperea hainelor si plangerea de durere nu sunt semne ale unei credinte slabe. Ele sunt raspunsuri caracteristice omenestii la o pierdere profunda. Iacov deplange pierderea lui Iosif, David tanguieste pierderea lui Saul si a lui Ionatan; Maria si Marta plang pierderea lui Lazar.
In al doilea rand, ne avertizeaza sa nu cautam raspunsuri simpliste. Nu toate suferintele pot fi incadrate in categorii morale. Compasiunea de multe ori se manifesta prin tacere, mai multe decat prin cuvantari. Iacov 5:10 ne incurajeaza: “Fratii mei, luati ca pilda de suferinta si de rabdare pe prooroci, care au vorbit in Numele Domnului.”
In al treilea rand, Iov demonstreaza importanta perseverentei. Chiar si atunci cand pune intrebari, el le trimite in directia lui Dumnezeu. El nu neaga existenta lui Dumnezeu. Aceasta perseverenta permite transformarea. Datorita acestei caracteristici, el ne este dat drept exemplu: “Iata, noi numim fericiti pe cei ce au rabdat. Ati auzit vorbindu-se despre rabdarea lui Iov, si ati vazut ce sfarsit i-a dat Domnul, si cum Domnul este plin de mila si de indurare.” (Iacov 5:11)
Intr-un final, Iov ne invata ca pacea nu depinde de intoarcerea la normal a situatiei in care ne gasim. Adevarata pace isi are temelia in incredere, incredere ca exista o realitate mai mare decat putem noi vedea: “Increde-te in Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe intelepctiunea ta!” (Proverbe 3:5)
In timpul schimbarilor neasteptate, atunci cand viata pare nesigura si nedreapta, istorisirea lui Iov ramane ca un testament al unei credinte care dainuieste. Ea nu promite lipsa durerii. In schimb, ofera asigurarea ca pierderea si confuzia nu sunt stari emotionale finale. Prin plangeri pline de sinceritate, si prin acceptarea situatiei cu umilinta, pacea poate fi redescoperita, nu pentru ca intelegem sursa suferintei, ci pentru ca increderea indura chiar si atunci cand nu intelegem sursa suferintei. “…Multumiti-va cu ce aveti, caci El Insusi a zis: ‘Nicidecum nu am sa te las, cu nici un chip nu te voi parasi.’ Asa ca putem zice plini de incredere: ‘Domnul este ajutorul meu; nu ma voi teme; ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6)